MENIU

ATENȚIE maximă! Cum arată ciupercile otrăvitoare și cum se deosebesc de cele comestibile?

Ciupercile otrăvitoare pot fi recunoscute în general după denumirile lor, dar și după culoarea deosebită sau forma lor neregulată. "Buretele dracului", "buretele viperei", "pălăria şarpelui" sau "urechea lui Iuda" au o formă neregulată, cu pete prezente la nivelul pălăriei şi un miros înţepător.

Spre deosebire de ciupercile otrăvitoare, cele comestibile au un miros şi un gust asemănător cu cel al făinii, al castanelor sau al alunelor, informează www.doctorulzilei.ro.

Printre cele mai periculoase ciuperci, se numără:

Buretele pestriţ sau muscariţa (Amanita muscaria), care are pălăria ca un clopot bombat, iar spre maturitate devine aproape plană. Culoarea pălăriei este roşie, cu scame albe, ce se iau uşor cu unghia. Creşte în luminişuri de păduri de conifere şi de foioase. Semnele intoxicaţiei se manifestă prin greaţă, ameţeală, pierderea cunoştinţei, un fel de beţie, uneori cu delir furios, scrie Ziarul Lumina.

Apoi mai este o întreagă categorie potrivit sursei citate, cea a Amanitelor, care sunt extrem de toxice. Buretele viperei (Amanita phalloides) are culoarea verzuie sau măslinie. Carnea este albă, cu miros urât mai ales la ciupercile bătrâne. Creşte prin pădurile de răşinoase şi foioase, prin tufişuri, din iunie până în octombrie. Simptomele intoxicaţiei cu această ciupercă apar târziu (după 10-12 ore).

Buretele panterei (Amanita pantherina) are suprafaţa pălăriei de culoare brun-deschis sau brun-cenuşiu, lipicioasă pe timp umed, prezintă solzi albi. Creşte în pădurile de foioase şi răşinoase din iulie şi până în octombrie. Este extrem de toxică.

Hribul ţigănesc sau Buretele dracului (Boletus satanas) are pălăria de 10-15 cm diametru, de culoare alb-cenuşie, apoi ruginie palid sau puţin verzui. Piciorul are o reţea roşie ca sângele în partea de sus. Carnea este albă sau alb-gălbuie. Creşte vara prin păşuni, tufişuri şi în poienile din pădure, mai subliniază Ziarul Lumina.

Vezi în galeria foto cum arată ciupercile otrăvitoare!

Mai multe articole despre:
ciuperci