MENIU

Cum arăta Bucureștiul când Viorel Lis era primar: Manele la casetofon, grătare și munți de gunoaie

Anul 1997 a fost unul plin pentru români, țara începând să se desprindă ușor-ușor, de trecutul comunist, primind vizita președintelui american Bill Clinton. Însă, urmele rămase ca niște cicatrici pe străzile Bucureștiului din acea perioadă sunt cu adevărat șocante. Bulevarde pline de gunoaie, șosele cu gropi din metru în metru, tramvaie ruginite, manele în piețe, toate acestea compun o imagine a Capitalei României de la sfârșitul secolului trecut.

Bucureștiul s-a schimbat mult după Revoluția din decembrie 1989, devenind din ce în ce mai mult un oraș vestic. Cu fix 20 de ani în urmă, lucrurile stăteau altfel. Capitala era condusă de Viorel Lis, cunoscut în special recent pentru aparițiile în presa de scandal, dar și pentru pasiunea sa pentru ”păcănele”, și devenea din ce în ce mai mult o metropolă haotică, asemănătoare cu cele din orașele asiatice.

În acest context, un videoclip cel puțin surprinzător, făcut de un pasionat de mijloacele de transport în comun din străinătate, și postat pe youtube în anul 2012, arată adevărata față a Bucureștiului condus la vremea respectivă de Viorel Lis.

În metrourile de atunci se fuma, se scuipau semințe și se asculta muzică. La suprafață, tramvaiele mergeau cu greu pe șinele rupte, iar în zona Dristor gunoaiele inundau străzile.

Tot la periferia Capitalei, în zona Republica, se ascultau manele la casetofon și trecătorii miroseau fumul emanat de grătarele pe care se rumeneau bine pulpe de pui și mici.

Mai jos puteți vedea imaginile senzaționale. 

Mai multe articole despre:
Bucureşti primar gunoaie mici viorel list bucuresti