MENIU

Cum a reușit baronul acuzat de corupție să întoarcă dosarul? Ce motive a invocat Bădălău pentru a i se relua acuzațiile?

Detalii controversate ies la iveală în cazul fostului senator PSD Niculae Bădălău. După doi ani și jumătate, el a reușit, cu ajutorul avocaților săi, să întoarcă de la zero procesul. Fostul baron este acuzat de infracțiuni de corupție. 

Dosarul lui Niculae Bădălău, întors de la zero

La doi ani și jumătate de la trimiterea în judecată, fostul baron PSD a reușit să obțină reluarea de la zero a procedurii de cameră preliminară în dosarul în care este acuzat de infracțiuni de corupție. Mai exact, Bădălău a arătat acum că pe el trebuia să-l judece de la bun început Curtea de Apel București, nu Tribunalul Giurgiu, astfel că dosarul se va relua la instanța din Capitală.

În tot acest timp, Niculae Bădălău a încercat să tragă de timp, în scopul de a ajunge mai aproape de termenul de prescripție. Acesta se împlinește pe 25 noiembrie 2030. A solicitat audierea martorului denunțător, a invocat încălcarea principiului loialității în obținerea probelor și l-a recuzat pe judecătorul de cameră preliminară.

Fostul senator PSD, la data faptei consilier la Curtea de Conturi, și complicea lui i-ar fi promis primarului unei comune din Giurgiu 7% dintr-un contract de reabilitare a rețelei de apă dacă acceptă ca lucrările să fie executate tot de firma care le făcuse prost. Primarul nu a acceptat „târgul” iar apoi a făcut denunțul.