MENIU

Cum a ajuns Viktor Orban să fie sprijinit și de Putin, și de Trump? Hillary Clinton oferă o explicație tranșantă

Viktor Orban. Foto: Profimedia

Fostul secretar de stat american Hillary Clinton a explicat public motivele pentru care, în opinia sa, Viktor Orban ar fi beneficiat de sprijin politic atât din partea președintelui american Donald Trump, cât și din partea liderului rus Vladimir Putin.

Fosta candidată la președinția SUA trasează o paralelă directă între Viktor Orban și Donald Trump, avertizând că ceea ce s-a întâmplat în Ungaria ar trebui să îi pună pe gânduri pe americani.

Alegeri cu miză uriașă și alianțe neașteptate

Rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria din 2026 a atras atenția analiștilor nu doar prin victoria istorică a liderului opoziției, Peter Magyar, ci și prin contextul în care s-a produs înfrângerea lui Viktor Orban.

Liderul FIDESZ a beneficiat de un sprijin considerat de mulți drept neobișnuit, venind atât din partea fostului președinte american Donald Trump, cât și din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Potrivit relatărilor, implicarea Rusiei ar fi fost una profundă. Ministrul de externe al Ungariei ar fi acționat ca un intermediar apropiat al omologului rus Serghei Lavrov, în timp ce Viktor Orban i-ar fi transmis lui Putin: „voi fi ca șoarecele care scoate spinul din laba leului.”

Mai mult, Moscova ar fi trimis la Budapesta specialiști ai serviciilor secrete, experți în influențarea proceselor electorale.

În același timp, Donald Trump și-a exprimat public admirația față de Viktor Orban, iar cu doar câteva zile înainte de scrutin, vicepreședintele JD Vance a ajuns în Ungaria pentru a susține campania FIDESZ.

„O alianță nocivă între autocrați”

Întrebată ce semnificație are această susținere comună din partea lui Trump și Putin, Hillary Clinton oferă o explicație fără echivoc:

„O alianță nocivă între autocrați și liderii care vor să devină autocrați.”

Fosta șefă a diplomației americane subliniază transformarea radicală a lui Viktor Orban, care, dintr-un tânăr cu poziții anti-ruse și anti-comuniste, a devenit în timp un aliat al Kremlinului.

„Nu sunt primele alegeri în care intervine Putin. A fost o înfrângere răsunătoare pentru Putin și asta ne spune că oamenii nu vor tolera felul de opresiune pe care Orban o impunea asupra lor. Orban a dominat guvernul, dar și justiția, a stragulat presa liberă, dar a preluat universitățile și le-a spus ce să predea. Trebuie să învățăm că nu poți permite „domnia” unui om, pentru că asta duce la corupție, la opresiune, la o distrugere a instituțiilor democratice, la decizii nesăbuite, precum vedem cu Trump în Iran.”

În acest context, Clinton consideră că victoria lui Peter Magyar transmite un mesaj puternic dincolo de granițele Ungariei.

„Nu-mi pasă ce preferințe politice ai, dacă ești american trebuie să-ți pese de democrația americană și în cel de-al 250-lea an de la semnarea Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii vrei să fii independent de tipul de comportament pe care-l are Trump care face eforturi să se modeleze după Vladimir Putin. Viktor Orban a aflat că maghiarii nu vor accepta acest lucru și sper că nici americanii nu vor accepta acest lucru. Sper să vedem asta în alegerile de la mijlocul mandatului și la următoarele alegeri prezidențiale.”

„Victorie împotriva corupției”

Hillary Clinton a readus în discuție și vizita lui JD Vance la Budapesta, desfășurată chiar înainte de alegeri, în care discursul despre salvarea civilizației occidentale a fost prezent în mod constant.

„De fapt, votul împotriva lui Orban e un vot pentru civilizația occidentală, este o victorie pentru guvernarea responsabilă, statul de drept, o victorie împotriva corupției. Este o victorie împotriva liderilor care se apropie de dictatori precum Vladimir Putin. Orban a atacat justiția independentă. A atacat presa liberă. A atacat instituțiile politice care promovau democrația”, spune Clinton.

Problemele reale: costul vieții și corupția

În analiza sa, Hillary Clinton subliniază că lecțiile pentru scena politică americană sunt clare și țin în primul rând de prioritățile electorale.

Modelul urmat de partidul Tisza, explică ea, a pus în centrul campaniei teme esențiale precum costul vieții și lupta împotriva corupției, aspecte care au mobilizat electoratul.

„Mergem într-o direcție greșită sub Donald Trump. Vedem inflația crescând. Vedem costurile crescând la totul, de la chirii, la benzină, la asigurările de sănătate.”

În aceeași linie, Clinton leagă direct problemele economice resimțite de cetățeni de modul în care este exercitată puterea politică.

„Responsabilitatea începe cu limitarea corupției în Casa Albă. Corupție nu înseamnă doar sumele de bani pe care Trump și familia sa le acumulează, ci este vorba și despre cei cu care se asociază, cei care profită de pe urma administrației Trump pe cheltuiala oamenilor care muncesc și a clasei de mijloc. Trebuie să ne concentrăm atât pe costul vieții, cât și pe responsabilitatea celor care guvernează”, a mai explicat ea.

Fosta primă-doamnă insistă că există o legătură directă între presiunea economică asupra populației și beneficiile obținute de cercul de putere din jurul lui Donald Trump:

„Fiecare act pe care îl fac are o latură tranzacțională care vine în beneficiul lor”.