MENIU

Cu cât va crește punctul de pensie din 2018

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 prin care punctul de pensie se majorează - de la 1.000 de lei la 1.100 de lei - şi pensia minimă garantată creşte - la 640 de lei, de la 520 de lei -, începând cu 1 iulie 2018.

De asemenea, prin OUG 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, indemnizaţia minimă de creştere a copilului se va majora, de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei faţă de 1.233 de lei, cât este în prezent.

Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizaţia de creştere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referinţă (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizaţia va avea valoarea a 2,5 ISR, se arată în actul normativ.

O altă prevedere a Ordonanţei stabileşte reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, ca urmare a creşterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018.

În cadrul dezbaterilor din plen, senatorul PMP Dorin Bădulescu a spus că Ordonanţa 82/2017 a fost dată ca să se repare "răul făcut" prin Ordonanţa 79/2017 de modificare a Codului fiscal.

"Adoptarea unor astfel de acte de normative reprezintă dovada faptului că habar nu aţi avut, cei de la putere, ce a însemnat trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat", a afirmat Bădulescu. Preşedintele Comisiei de muncă a Senatului, Ion Rotaru (PSD), şi-a exprimat nemulţumirea că cei din Opoziţie se opun majorării pensiilor.

Senatorul USR Florina Presadă a subliniat că mărirea punctului de pensie printr-o ordonanţă de urgenţă este "inoportună".

"Noi nu am susţinut niciodată că nu suntem de acord cu mărirea punctului de pensie. Felul în care se face se face această mărire, printr-o ordonanţă de urgenţă care arată ca o shaorma cu de toate, este inoportun. Pe de altă parte, trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat afectează profund sistemul de pensii din România", a spus Florina Presadă.

La rândul său, Florin Cîţu susţine că "PSD nu vrea să respecte Legea care spune că legile ar trebui crescute de la 1 ianuarie 2018 şi nu de la 1 iulie 2018". 

Actul normativ a fost adoptat de Senat cu 59 de voturi pentru, o abţinere şi 24 împotrivă, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Mai multe articole despre:
punct de pensie pensie 2018