MENIU

Numărul pensionarilor a scăzut cu peste 20.000 într-un singur an - DATE OFICIALE

Pensia a crescut, numărul beneficiarilor a scăzut

Date îngrijorătoare INS! Într-un singur an, țara noastră a pierdut 24.000 de pensionari. Între timp, creșterea veniturilor nu a ținut pasul cu valul de scumpiri, iar pensia medie, anul trecut, a fost de putin peste 2.100 de lei. Și dezechilibrul dintre salariati si pensionari rămâne unul uriaș. La nivel național, 8 seniori sunt susținuți de 10 angajati. 

Pensia medie lunară a crescut cu 13,9%, în 2023, comparativ cu anul precedent, până la valoarea de 2.113 lei, a anunţat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul mediu de pensionari a fost de 4,980 milioane de persoane, în scădere cu 24.000 persoane faţă de anul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,601 milioane persoane, în scădere cu 6.000 persoane faţă de 2022.

Conform statisticii oficiale, pensia medie lunară este determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii şi a ajuns la 2.113 lei, fiind cu 13,9% mai mare faţă de cea raportată în anul precedent.

Mai multe articole despre:
pensie 2023 crestere cate pensii sunt scandal