MENIU

Criză politică în Israel. Probleme grave pentru Benjamin Netanyahu

Formaţiunea Căminul Evreiesc (extremă-dreapta) a decis retragerea din coaliţia guvernamentală din Israel, astfel că premierul Benjamin Netanyahu ar putea fi nevoit să convoace alegeri anticipate.    

Naftali Bennett, liderul partidului Căminul Evreiesc (HaBayit HaYehudi, extremă-dreapta, naţionalism religios), i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu, preşedintele formaţiunii Likud (centru-dreapta), să îl numească ministru al Apărării. În contextul în care Netanyahu a respins această cerere, partidul Căminul Evreiesc a decis retragerea din coaliţia guvernamentală, informează site-ul cotidianului Times of Israel.

Naftali Bennett este în prezent ministru al Educaţiei, dar vrea postul de ministru al Apărării, vacantat după demisia lui Avigdor Lieberman, liderul partidului Israel Casa Noastră (Yisrael Beiteinu, dreapta), în semn de protest faţă de armistiţiul temporar între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza.

Potrivit unor surse politice israeliene citate de agenţia Associated Press, partidul Căminul Evreiesc a cerut organizarea de alegeri parlamentare anticipate "cât mai rapid".

Benjamin Netanyahu vrea menţinerea actualei coaliţii.

Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că "va face toate eforturile pentru menţinerea actualului Guvern de dreapta". Următorul scrutin legislativ în Israel este programat în noiembrie 2019, dar alegerile anticipate probabil vor fi convocate în perioada martie-mai 2019, scrie Mediafax.

Mai multe articole despre:
alegeri Israel Benjamin Netanyahu