Criteriile de acordare a burselor școlare pentru elevi ar putea fi SCHIMBATE. Ce CRITERII vor fi luate în calcul
Ministrul Educației Daniel David vrea să modifice criteriile de acordare a burselor pentru elevi. Astfel, potrivit lui David, acestea ar trebui să reflecte performanța și nevoile sociale. Ministrul spune că este gată să facă această schimbare "dacă noul guvern își asumă acest lucru".
„Bursele de multe ori nu reflectă performanța. Bursele elevilor trebuie să reflecte două lucruri, performanța și nevoile sociale de incluziune”, a declarat Daniel David, într-o conferință de presă.
Întrebat dacă va schimba ceva în acest sens, ministrul Educației a spus că va schimba criteriile de acordare a burselor școlare, „dacă cineva din noul guvern își asumă acest lucru”.
Știți, orice schimbare pare la început periculoasă, dar când te uiți la principii și te uiți pe termen mediu și lung, îți dai seama că este un beneficiu, nu doar al sistemului, este în final și în beneficiul tău personal.
„Dincolo de învățământul gratuit, bursele trebuie să reflecte adecvat două lucruri:
- suportul pentru condiții socioeconomice dificile (incluziune – bursele sociale ar trebui ca administrativ să fie derulate de alte structuri, spre exemplu primării, pentru a se evita încărcarea birocratică în sistemul educațional)
- și/sau pentru excelență educațională.
Alte variante creează confuzii în ceea ce privește conceptele de învățământ gratuit, incluziune și excelență.
Așadar, prefer burse mai mari pentru situații relevante, decât burse multe și mici pentru situații nerelevante!”, se arată și în raportul QX de diagnoză, prezentat de ministru, raport ce prezintă realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu.
Raportul integral de diagnoză „QX” al educației și cercetării din România poate fi consultat mai jos: