MENIU

Creştere economică spectaculoasă în România. Ce spune consultantul BNR, Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Datele Institutului Naţional de Statistică arată o creştere economică de 5,8% pentru primul semestru al acestui an. Adrian Vasilescu, consultant strategie în cadrul Băncii Naţionale Române (BNR), a declarat la REALITATEA TV că totuşi "PIB-ul din ţara noastră nu este aducător de prosperitate".

Potrivit INS, motoarele creşterii economice sunt: comerțul cu amănuntul, comenzile noi din industria prelucrătoare, afacerile din comerțul cu ridicata, cifra de afaceri din industrie, serviciile de piață prestate populației.

Adrian Vasilescu, consultant strategie BNR a explicat la REALITATEA TV că încă nu avem date definitive, astfel încât această creştere nu poate fi luată ca atare. 

"Cumpărăm, cumpărăm, dar nu am reuşit să consolidăm creştrea economică prin sustenabilitate. Nu avem investiţii", a spus Adrian Vasilescu, precizând totuşi că într-adevăr dacă ne uităm pe cifrele de astăzi avem creştere faţă de trimestrul trecut, dar şi faţă de cel de anul trecut. 

"PIB-ul din ţara noastră nu este producător de prosperitate. Cererea de consum şi cererea de investiţii trebuie să se bazeze pe o ofertă internă. Importăm prea mult", a mai spus Adrian Vasilescu la REALITATEA TV.

INS: Produsul Intern Brut a crescut

„Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 5,9% pe seria brută şi cu 5,7% pe seria ajustată sezonier; în semestrul I 2017, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2016, cu 5,8%, pe seria brută şi cu 5,7% pe seria ajustată sezonier”, se arată într-un comunicat al INS.

Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2017, fiind revizuită faţă de varianta publicată în 7 iulie 2017, precizează INS. Astfel, rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 1,7% la 1,8%.

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

Produsul intern brut pentru trimestrul II 2017, date provizorii (1), va fi publicat prin comunicat de presă, conform calendarului de pe site-ul INS, în data de 5 septembrie 2017.