Crește salariul minim? Ce consideră fostul ministru de Finanțe, ce spune Dogioiu, ce vor patronatele
Purtătoarea de cuvânt, Ioana Dogioiu, a declarat joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că premierul Ilie Bolojan nu intenționează, „în principiu”, să aprobe o majorare. Fostul ministru PSD de la Finanțe, Adrian Câciu, susține că, indiferent de ce zice Bolojan, este scris în PNRR să crească.
„Subiectul este în analiza premierului. În momentul în care l-am întrebat, mi-a răspuns: în principiu — subliniez, în principiu — salariul minim nu va crește. Dar subiectul este, în acest moment, în analiza premierului”, a declarat Dogioiu.
Întrebată despre discuțiile din Coaliție, cu privire la creșterea salariului minim, purtătoarea de cuvânt a adăugat că „nu știe” și că „ce se întâmplă în Coaliție, se întâmplă în Coaliție”.
Fostul ministru de Finanțe de la PSD în Guvernul Ciolacu, Adrian Câciu, spune că, indiferent de ce decide Bolojan, salariul minim trebuie să crească de la 1 ianuarie 2026, pentru că așa este prevăzut cu UE în PNRR.
„Salariul minim va crește de la 1 ianuarie 2026.
Că vrea sau nu vrea doamna Dogioiu chiar nu contează în actul decizional.
Referitor la doamna Dogioiu:
Iar a vorbit doamna Dogioiu...
Nu ar pune mâna pe carte, unul din ei...
Salariul minim este jalon PNRR. Avem Directiva Europeana, avem Legea 283/2024, avem jalonul 392 indeplinit.
Doamna Dogioiu ne anunta că PNRR nu se mai aplica?
Ca salariul mimim nu creste.:)).
Eu zic ca va creste iar ei,cei care spun ca nu crește, pot pleca acasă sau, ma rog, la patronii lor.
Pentru că ei nu susțin oamenii, ei executa ordine!
Aștept să își revină! Daca nu, să plece!
PSD susține ferm creșterea salariului minim brut de la 1 Ianuarie 2026.
Un nou argument vine în sprijinul PSD care susține necesitatea creșterii salariului minim. În România datele oficiale consemnează cea mai accelerată scădere a salariului mediu, de la tăierile din perioada Boc-Băsescu.
Puterea de cumpărare scade și se resimte acut mai ales pentru salariații cu venituri mici.
O creștere a salariului minim, așa cum insistă PSD, le va asigura acestora o minimă compensare și suport în fața prețurilor actuale”, scrie Adrian Câciu pe Facebook.
De ce se opun patronatele majorării salariului minim pe economie
Declarațiile vin în contextul în care mediul de afaceri face presiuni asupra Guvernului să înghețe salariul minim.
Președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea, a explicat că o eventuală majorare ar pune presiune pe firmele deja afectate de creșterea taxelor și a costurilor.
„Orice creștere de minim 300 de lei, așa cum se discută, ar însemna o creștere de 9% a costului cu forța de muncă pentru o companie. O astfel de majorare ar putea conduce la disponibilizări, pentru că fiecare întreprindere își organizează activitatea în funcție de profitul și cheltuielile pe care le are. O nouă cheltuială trebuie să se regăsească în prețul produsului sau în reducerea altor costuri”, a avertizat Fudulea.
Salariul minim pe economie. Care sunt scenariile analizate de Guvern pentru 2026
Există două scenarii principale privind salariul minim pe economie:
- Scenariul 1: Salariul minim rămâne înghețat în 2026 la 050 de lei brut (2.574 lei net) – varianta dorită de patronate.
- Scenariul 2: Guvernul aplică mecanismul european de creștere, având trei variante posibile:
- 4.325 lei brut
- 4.595 lei brut
- 4.778 lei brut
Social-democrații susțin creșterea, argumentând că aceasta ar aduce venituri suplimentare la bugetul de stat prin contribuțiile angajaților.
Câți români ar fi afectați de o eventuală decizie
În prezent, aproximativ 1,8 milioane de români încasează salariul minim pe economie, majoritatea din mediul privat.
Patronatele se tem că o nouă creștere ar afecta competitivitatea companiilor mici, mai ales dacă va fi eliminată scutirea de taxe pentru 300 de lei.
Totuși, România este obligată să respecte formula europeană privind salariul minim, iar sindicatele cer o majorare consistentă.