MENIU

Cresc facturile la curentul electric. Care e motivul scumpirilor

Episoadele repetate de ger din ultima lună au dus prețul energiei electrice la prețuri record. Ministrul Economiei a declarat că facturile românilor vor creșre în următoarea perioadă.

Preţul energiei electrice pe Piaţa pentru Ziua Următoare (piaţa spot) a ajuns azi la 610 leei MWh, cel mai mare din istorie. Ministrul Economiei recunoaşte că impactul se va regăsi în factura consumatorilor.

"Impactul întotdeauna se regăseşte în factura finală la consumator, dar ceea ce este important pentru noi este ca, în aceste momente de criză, să facem o retrospectivă cum am ajuns aici. Dacă, din perspectiva celor doi operatori de transport, Transgaz şi Transelectrica, noi ne-am făcut foarte bine treaba şi am asigurat integritatea sistemului pe ambele zone, politica de stocare sau lipsa de coerenţă în această politică din vară, cu impact in iarnă, poate ne-a adus într-o zonă de risc mai ridicat decât de obicei", a spus Petrescu, citat de Agerpres.

El a subliniat că perioada critică nu s-a terminat, întrucât sunt aşteptate noi episoade de ger.

"Aşa că, odată ce trecem de această perioadă de risc, care nu s-a terminat, am înţeles că mai sunt episoade de vreme cu temperaturi foarte scăzute, deci, odată ce trecem de această perioadă, deja trebuie să stabilim o politică foarte clară în ceea ce priveşte stocul vizavi de perioada următoare de iarnă", a arătat Petrescu, potrivit economica.net. Pe 12 ianuarie, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că a observat o proastă pregătire a perioadei de iarnă realizată de fostul guvern, precizând că a cerut Corpului de control să facă verificări în acest sens la complexele energetice Hunedoara şi Oltenia, precum şi la Ministerul Energiei.

Mai multe articole despre:
curent electric energie electrică