MENIU

Cozmin Guşă se retrage din 10 pentru România

Preşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, Cozmin Guşă, a anunţat că se retrage din proiectul 10 pentru România, realizat de Realitatea TV. Guşă, nominalizat la categoria tineri politicieni, spune că s-a retras în semn de protest faţă de acţiunile de manipulare ale sondajelor de opinie care participă la demersul jurnalistic - 10 pentru România. Reprezentanţii institutelor sunt surprinse de decizia polticianului şi refuză să comenteze declaraţiile privind manipularea barometrelor de opinie păublică.

"Evoluţia profesională a institutelor folosite in cercetarea dvs s-a depreciat, şi fiind consecvent cu criticile pe care le-am făcut la adresa acestora, mă văd obligat să mă retrag din măsurătoarea pe care dvs ati comandat-o în acest an" a declarat preşedintele PIN Cozmin Guşă

Cozmin Guşă a preciza că nu are nimic impotriva Programului 10 pentru România sau împotriva televiziunii Realitatea. De altfel, realizatorul programului, Mihai Tatulici a explicat relaţia dintre televiziune şi institutele de sondaj.

"Cum putem noi să controlăm pentru ca daca va arăt contractul, noi nu suntem decât beneficiarii acestor cercetări." a concluzionat Mihai Tatulici.

În schimb, reprezentanţii institutelor de sondare a opiniei publice sunt suprinşi de argumentaţia lui Cozmin Guşă.

"Anul trecut celeaşi institute îl plasau pe Guşă pe primul loc. Dacă şi asta poate fi pus la îndoială. De obicei, se plâng cei care ies pe ultimele locuri. N-avem nici un alt comentariu." a declarat Sebastian Lăzăroiu directorul CURS.

Proiectul 10 pentru România, care îşi propune să evidenţieze elitele din ţara noastră, se va încheia pe 20 decembrie. Premiile se vor acorda într-o ceremonie ce va avea loc la Ateneul Român.
Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă 10 pentru România Mihai Tatulici