MENIU

Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo: Centrele olimpice nu vor fi închise. Vom muri economic din cauza coronavirusului

Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo

Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, a anunțat, joi, că centrele sportive naționale nu se vor închide așa cum luase în calcul Guvernul, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS. 

 

O asemenea măsură ar duce la amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo care trebuie să înceapă pe 24 iulie.

Președintele Federației Române de Judo a declarat, la Realitatea PLUS, că după discuții ale președinților de federații cu guvernanții se va da o ordonanță prin care centrele sportive nu vor fi închise, pentru a se continua pregătirea olimpicilor în bazele aseptice și cu asistență medicală. Astfel, sportivii vor fi feriți de infectarea cu coronavirus cu care s-ar fi putu confrunta dacă ar fi fost trimiși acasă.

„Sper că acesta să nu fie un semn, pentru că decizia de amânare a Jocurilor Olimpice va fi una care implică multe, nu doar performanța în sport, nu doar competiția, medaliile. Și totuși, să sperăm că valul care în Asia în acest moment se ponderează, e din ce în ce mai jos, pentru că sunt mai disciplinați decât noi, europenii, asta e părerea mea, va permite asigurarea de condiții propice desfășurării Olimpiadei, și chiar dacă va fi o amânare, septembrie, octombrie, această Olimpiadă se poate ține, pentru că face parte din cotidianul nostru, din ceea ce noi ne exprimăm într un fel diferit decât în viața cotidiană, respectiv prin performanța sportivă. Pentru că această performanță sportivă care la ora actuală este cea mai urmărită pe glob, pentru că nu se urmăresc filme artistice, nu se urmăresc știri sau talkshow-uri. Astăzi, pe glob se urmărește sport. Punct! Sunt cinci locuri libere și după aceea vin talkshow-uri, știri ș.a.m.d., ori asta trebuie să spună mult unora. 

Din păcate, au existat multe discuții la nivelul Guvernului României, unele purtate de amatori, care nu înțeleg că:

1. Sportivii olimpici, marii performeri, daca ramân centrele olimpice și se pregătesc au parte de condiții aseptice și de asistență medicală la nevoie, pentru că toate centrele olimpice din sporturile olimpice ale României sunt dotate cu așa ceva și, trimițându-i acasă, nu faci decât să-i îmbolnăvești, apropo de valul care poate să vina din Spania după valul din Italia. Și o majoritate dintre sportivii noștri nu traiesc neapărat în niște condiții care le permit sa se izoleze, multi sunt copii mai saraci, de la țară, care stau cu toată familia, o parte din familie eventual o fi fost plecată în Spania și în Italia și acum se întoarce și cred că riscăm să ne infectam toți sportivii olimpici. 

2. O veste bună: oricând un sportiv olimpic este mult mai rezistent decat oricare dintre noi la acest gen de gripă, virus, cum îi spune, pentru că problema noastră nu este că vom muri din cauza coronavirusului. Din păcate vor fi și uniicare mor. Problema noastră este că vom muri economic din cauza acestei crize, în condițiile în care, ca să zic pe românește, că România apare astăzi ca cea mai slabă găină din coteț, ultima găină din coteț,  zi ultima gaina din cotet, un cuvânt popular. 

Dar vestea bună: centrele sportive n-o să fie închise. În final, prin eforturile tuturor, și ale mele, și ale președintelui Comitetului Olimpic și ale altor președinți de federație, care am explicat pe rând decidenților că fac o mare greșeală, se pare că au revenit și și-au dat seama de această greșeală. 

Pentru că trimițând acasa niște sportivi care trebuie să facă niște performanțe olimpice nu faci decât să-i arunci pentru următoarea olimpiadă si la această olimpiadă sa nu mai fie in stare de nimic, scoși din activitate de două-trei săptămâni, o lună, înaintea unei olimpiade înseamnă că-l scoți din circuit, iar condițiile de siguranță , să fie convinși, că noi, federațiile, putem să le asigurăm mult mai bine decât le-ar putea asigura familiile acestor sportivi acasă. 

Vestea bună pe care o dăm este că se pare ca se va mai da o Ordonanță în care centrele olimpice , cu sportivii aferenți, corpul tehnic și medicii, vor fi scutite. Se va face o derogare, așa cum este normal si corect, pentru că altfel era o mare prostie, intram într-o scenetă în care, practic, ne infestam tot lotul olimpic, tot activul olimpic din România, trimițându-i te miri unde.

Ne-am găsit noi, România, ca să facem o măsura pompieristică, din nu stiu ce motiv, din capul nu știu cărui deștept, pentru că aici noi pierdem. Aceste măsuri pompiersistice  pe care le luam, care nu sunt adaptate trendurilor mondiale eficiente, nu trendurilor mondiale panicarde, astea .ne vor duce in ficeare domeniu sa trebuiasca sa o luam de jos, jos, jos. În loc să ne păstrăm la un anumit nivel.

Sigur ca va fi criză în România, nu se indoieste nimeni!

Pentru că n-am testat deocamdata. Noi facem raportari fericite in aceste zile bazate pe o neraportare si, neponderând aceasta raportare, ceea ce se intampla, apropo de probabilitatea ca cei care vin di nItalia, Spania, Franța si alte țări să fie infectați. Și atunci ne bucuram inca o zi sau doua, nefiind in stare sa privim realitatea in față și să ne gândim că e posibil, nu ne dorim, dar e posibil ca un scenariu de tip italienesc sau spaniol sa vina peste noi in urmatoarele săptămâni, dar trebuie să fim realisti fara sa ne speriem. Pentru ca se moare, dar se moare in proportie foarte mica, la nivelul oamenilor bolnavi, in conditiile in care nu le poti acorda asistenta. Daca vom putea sa aiguram asistenta, si pentru asta ar trebui sa ne concentram in aceste zile, atunci se va muri foarte putin, mai putin decât in alte tari. Dar eu nu vad auspicii foarte favrabile la aceste bâlbâieli in lant, la aceasta obsesie pentru imagine.

Îi vad pe toți că se gândesc la imagine, fac presiuni la trusturile de mass-media să le dea stirile, cum ca a zis nu stiu care nu stiu ce, a mai slobozit (...), ca să mă exprim pe românește, și el vrea să fie la televizor în loc să-și vada de treaba lui in ministerul lui sau in unitatea administrativa , acolo, pe care o pastoreste. Să-și vada de treaba, sa nu mai inunde redactiile sa fie mediatizati, primarii, de la primarul Bucurestiului pana la oricare ministru care tine i naceste momente sa ne convinga cat este de bun. Lasă, domnu' primar și ministru, c-o să ne convingem cât ești de bun la finalul crizei. Că alegerile tot vin. Aceste lucruri, practic, n-au precedent in Europa.  N-am văzut in alta parte a Europei asemenea obsesie la oameni politici din  administratie sau din zona administrativa centrala sa ne convinga ca lucreaza. O sa vedem cum lucrați in urmatoarele săptămâni și după aia vă dăm nota!”, a conchis Cozmin Gușă, președinte al Federației Române de Judo, la Realitatea PLUS.