Copilul de 7 ani din Japonia, dispărut în pădure de şase zile, a fost găsit în viață
Un băiat din Japonia în vârstă de șapte ani, lăsat în pădure drept pedeapsă de către părinții săi, la Hokkaido, a fost găsit în viața vineri dimineața, la 6 zile de la dispariţie, la o bază militară nefolosită din munţi.
„Băiatul a fost găsit în viață, dar nu avem detalii despre starea lui", a explicat prin telefon salvatorul Satoshi Saito, adăugând că copilul însuși i-a spus că se numește Yamato Tanooka.
Canalele media japoneze au difuzat aceleași informații, confirmate și de poliție.
Băiatul se află într-o stare fizică bună, a găsit o sursă de apă la baza militară unde s-a ascuns, dar primul lucru pe care l-a spus după ce a fost găsit a fost că îi este foame.
Baza de antrenament militar din Shikabe, care aparţine Japan Self-Defense Force, se află la 5 kilometri de localitatea Nanae unde copilul a fost dat jos din maşină de părinţi. Deşi se afla acolo de sâmbătă, Yamato Tanooka s-a ascuns de militarii care au cercetat locul în cursul zilei de luni.
„Un soldat a fost cel care a descoperit primul copilul", iar băiatul a spus că a mers singur până la baza militară unde a fost găsit, a explicat pentru AFP Manabu Takehara, purtător de cuvânt al forțelor de autoapărare (numele armatei japoneze), de asemenea, contactat telefonic.
„Se pare că este într-o stare fizică bună, dar a fost condus la spital", a adăugat el, potrivit Agerpres.
Aproximativ 200 de soldați, pompieri, polițiști și voluntari au fost mobilizați pentru a-l găsi pe Tanooka Yamato ai cărui părinți au declarat că l-au abandonat sâmbătă pe marginea drumului pentru a-l pedepsi, mai notează AFP.
Băiatul a fost lăsat într-o zonă muntoasă din insula Hokkaido din nordul arhipelagului. Regiunea este atât de izolată, încât chiar şi localnicii se încumetă doar foarte rar să o străbată.