MENIU

Contramanifestație la mitingul Antena 3, în Piața Universității: "Cerem să nu mai fim sfidați!"

O contramanifestație la mitingul organizat de Antena 3 este anunțată pentru astăzi, pe Facebook, la ora 19,00, în Piaţa Universităţii. Organizatorii protestului, intitulat "Antena 3 nu e deasupra legii - Liberă exprimare, nu liber la hoție!", cer "evacuarea legală a televiziunilor grupului Antena din clădirile pe care le ocupă fără drept de un și jumătate" și protestează față de modul în care clasa politică a reacționat în acest caz. Până la această oră, 326 de utilizatori au bifat participarea la eveniment.

Iată mesajul postat în descrierea evenimentului

"Veniți alături de noi VINERI SEARA pentru a cere evacuarea legală a televiziunilor grupului Antena din clădirile pe care le ocupă fără drept de un și jumătate, pentru respectarea hotârârilor judecătorești și pentru o țară în care aplicarea legii nu e la cheremul oligarhiei.

Am asistat săptămâna aceasta la un spectacol grotesc: indivizi care trebuiau de mult să fie în pușcării, cocoțați pe cele mai înalte funcții ale statului, au făcut un front comun pentru a împiedica aplicarea legilor și hotărârilor justiției. De la tribuna Senatului ne dau lecții despre Constituție și drepturi fundamentale, în realitate ei având un singur scop: apărarea cu orice preț a mașinăriei de propagandă înființată cu bani furați, fără de care și-ar pierde vizibilitatea, puterea politică și chiar libertatea. Sunt aceiași oameni care votează cu nesaț cele mai sinistre legi Big Brother și de limitare a dreptului de exprimare, aceiași oameni care apără corupții, îi ung cu mir și care fac zid împotriva justiției.

Atunci când ANAF-ul trebuie să ia bani de la cetățenii obișnuiți și să-i dea clasei politice pentru a fi irosiți și furați, nu există milă; în schimb, când e vorba să recuperăm măcar o sutime de procent din cât au furat, cu o incredibilă perioadă de grație de 18 luni, clasa politica urlă: ABUZ ! Dau ultimatumuri premierului Cioloș, singurul care a dat dovadă de hotărâre și verticalitate, să blocheze aplicarea legii, șantajându-l chiar cu moțiunea de cenzură !

Nu cerem închiderea Antena 3 (...) Ce ne revoltă e că infractorii și măscăricii se întâlnesc la șezători într-o clădire ce nu e a lor, ci a noastră, a românilor. Cerem să nu mai fim sfidați și batjocoriți în fiecare seară ! Imobilele trebuie vândute prin licitație sau închiriate pe piața liberă la preț maxim, nu rezervate televiziunilor de propagandă.

Știm că relocarea unui post de televiziune se poate face în câteva zile în caz de forță majoră, nu durează în nici un caz 18 luni. Emisia Antenelor poate deci continua din alte imobile private (...) Libertatea de exprimare nu se exercită pe bani furați!".

Mii de oameni în Piața Constituției la mitingul Antena 3

Aproximativ 5.000 de oameni, marea majoritate de vârsta a treia, s-au strâns, până la această oră, în Piața Constituției, la mitingul de susținere pentru Antena 3, informează HotNews.ro.

Chiar și un lider PSD a anunțat, vineri, în cadrul unei postări pe contul său de Facebook, că va participa la mitingul organizat de Antena 3 în Piața Constituției, motivând "că lucrurile au cam luat-o razna în țărișoara noastră".

"Vreau sa-mi anunt toti prietenii ca astazi la ora 15.00 voi participa si eu la mitingul organizat de Antena 3 ! Pentru ca lucrurile au cam luat-o razna in tarisoara noastra. Si pentru ca m-am cam saturat de atata securism si basism la fiecare pas ! Gata, v-am spus ce am pe suflet, va iubesc ", a scris Codrin Ștefănescu pe contul său de Facebook.

Reamintim că inspectorii ANAF au trimis un ordin de evacuare pentru televiziunile Antena 3 şi Antena 1. Astfel, conform actului, cele două sedii trebuie eliberate până la sfârşitul săptămânii. Ordinul a fost trimis luni, 15 februarie, către sediile celor două televiziuni. În comunicatul Finanţelor Publice se arată că notificarea de evacuare s-a făcut pentru punerea în executare a unei sentinţe penale din 2013, sentinţă definitivă.

Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în august 2014, în dosarul privatizării Institului de Cercetări Alimentare. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul director ICA, Gheorghe Mencinicopschi, Corneliu Popa, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului şi fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiş. Instanţa a dispus atunci şi confiscarea mai multor imobile, printre care şi sediile celor două televiziuni şi cel al Grivco, pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la circa 60 de milioane de euro.