MENIU

Complex comercial din Capitală, luat cu asalt de polițiști! Acțiunea vizează infracțiuni economice

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice acționează, la această oră, într-un complex comercial de produse alimentare din sectorul 2, din București. Se verifică proveniența și calitatea produselor alimentare.

"În această dimineață, polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române şi cei ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterniare şi pentru Siguranţa Alimentelor, desfăşoară o acţiune de verificare într-un complex comercial de produse alimentare din Bucureşti, sector 2", se arată într-un comunicat al IGPR.

Acțiunea vizează combaterea evaziunii fiscale şi protejarea bugetului consolidat al statului, precum și protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit cu produse alimentare neconforme.

Se verifică agenţii economici care comercializează en-gros legume şi fructe provenite din import şi achiziţii intracomunitare, carne propaspătă şi congelată, precum şi provenienţa şi calitatea produselor alimentare puse în circulaţie.

 

Mai multe articole despre:
poliţişti percheziţii complex comercial