MENIU

Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind privatizarea Tractorul

Comisia Europeană a lansat o anchetă privind posibila acordare de ajutor de stat ilegal în timpul privatizării companiei româneşti Tractorul, din luna iulie. Comisia a cerut suspendarea imediată a oricărei forme de ajutor până la finalizarea anchetei.

Ancheta va stabili daca unele elemente ale tranzactiei sunt o forma
ascunsa de ajutor de stat, si ca urmare sunt incompatibile cu legislatia
comunitară. Unele condiţii puse de statul român companiei Flavius investiţii, care a cumpărat "Tractorul", sunt suspecte din punctul de vedere al CE.

Guvernul a cerut cumpărătorului să menţină activităţile actuale ale
companiei "Tractorul" pentru zece ani şi să reangajeze foşti angajaţi ai
uzinei. Comisia verifică acum dacă aceste condiţii au dus la negocierea unui preţ de vânzare mai mic decât valoarea normală a tranzacţiei, şi deci, ca atare reprezintă ajutor de stat implicit şi subvenţii ascunse pentru producţia de la "Tractorul".

În cazul în care Comisia ajunge la concluzia că privatizarea a
inclus ajutor de stat ilegal, ea va ordona rambursarea sumei
corespunzătoare sau schimbarea termenilor tranzacţiei.
Mai multe articole despre:
Comisia Europeană Tractorul investigaţie