MENIU

Șefii jandarmilor, tăcere deplină după audierile de la Parchet

<p>Ionuț Sindilă</p>

Tăcere deplină a șefilor jandarmilor, după audierile la care au fost chemați, joi, în calitate de suspecți, la Parchetul General. Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeirei și succesorul său Ionuț Sindile, n-au stat mai mult de o jumătate de oră în fața oamenilor legii. Singurele informații transmise presei au venit din partea avocatuluiu celor doi. 

Potrivit avocatului, în prezent există suspiciunea că punerea sub învinuire a celor patru ofițeri de jandarmi ar fi ilegală.  

Sindile a stat de vorbă cu procurorii mai puțin de o jumătate de oră. La ieșirea de la audieri, șeful Jandarmeriei nu a dat explicații. Miercuri, maiorul Laureanțiu Cazan  a fost audiat la Parchetul General, dar a refuzat să ofere detalii sau informații clare. Cazan a precizat, totuși, că dacă s-ar repeta situația, la fel ar acționa. 

Şefii Jandarmeriei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Procurorii militari au deschis un dosar penal legat de modul în care au intervenit jandarmii împotriva oamenilor adunați la protestul din 10 august, in Piața Victoriei. Peste 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protes

Mai multe articole despre:
null