Cod galben de ceaţă şi gheţuş în 11 judeţe! Vizibilitate redusă în mai multe zone, inclusiv pe Autostrada Bucureşti – Piteşti
Meteorologii au emis luni avertizări Cod galben de ceaţă şi gheţuş, valabile până la miezul nopţii în 11 judeţe din ţară. Centrul Infotrafic avertizează, luni seară, că se circulă în condiţii de ceaţă densă pe întreg tronsonul Autostrăzii Bucureşti-Piteşti, dar şi pe artere din mai multe judeţe.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că vizibilitatea este scăzută sub 150 de metri, din cauza ceţii, pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti”, a transmis, luni seară, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, vizibilitatea este scăzută din cauza ceţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Argeş, Buzău, Ilfov, Dâmboviţa şi Teleorman.
Potrivit ANM, sunt vizate judeţul Constanţa, mai multe localităţi din judeţul Tulcea, judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, precum şi localităţi din judeţele Argeş, Buzău şi Dâmboviţa.
În aceste zone se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, ce va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.