MENIU

Coșmarul PSD-ALDE, tot mai real. Kovesi, la un pas să dea lovitura

<p>Kovesi, victorie de etapă</p>

Poziția Parlamentului European cu privire la nominalizarea Codruței Kovesi pentru funcția de procuror european rămâne aceeași după alegeri. Șansele lui Kovesi sunt chiar mai mari acum pentru că Franța nu mai are un interes major să își susțină propriul candidat, consideră fostul purtător de cuvânt al PE.

Susținerea Parlamentului European pentru candidatura Laurei Codruța Kovesi la șefia parchetului UE a rămas neschimbată după alegerile europarlamentare.

Potrivit europarlamentarului Siegfried Mureșan, contracandidatul francez al lui Kovesi ar putea avea acum un sprijin mai mic în Consiliu. Motivul: prioritățile Franței sunt altele în momentul de față.

„De îndată ce vom avea aleși președinții comisiilor de specialitate în Parlament, se va forma echipa de negociere care va merge și va negocia cu Consiliul. Susținerea pentru doamna Kovesi, din partea Parlamentului, este neschimbată. Anticipez că la nivelul Consiliului candidatul francez va avea un sprijin mai mic, deoarece prioritățile Franței în Consiliul UE sunt altele în momentul de față, înși doresc președinția Comisiei Europene, a Băncii Central Europene, deci poziții de top. Nu cred că poziția de procuror șef european va fi o prioritate pentru Franța", a declarat Mureșan la Hotnews.

În plus, susține europarlamentarul PNL, „bețele pe care miniștrii de Justiție din România le pot pune în roate doamnei Kovesi s-au mai tocit".

Laura Codruța Kovesi, mesaj necruțător a doua zi după căderea lui Dragnea

Mai multe articole despre:
Laura Codruţa Kovesi