MENIU

Club Colectiv nu era singurul. Un mare spital din țară funcționează fără autorizație ISU

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cea mai mare unitate sanitară din judeţ, funcţionează fără autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, deoarece nu asigură evacuarea în siguranţă a pacienţilor şi cadrelor sanitare, scrie Agerpres.

”SJU Vaslui nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu pentru corpurile A şi B, acestea fiind în procedură de autorizare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roşu.

Unitatea medicală vasluiană a fost recent reabilitată în cadrul unui proiect european în valoare de 70 de milioane de lei. Iniţial s-a omis includerea în proiect a unei scări pentru evacuarea în caz de incendiu, motiv pentru care instituţia nu a obţinut autorizaţie de funcţionare din partea ISU.

Momentan, la unitatea sanitară se lucrează la scara exterioară impusă de normele de prevenire şi stingere a incendiilor în vigoare, însă reprezentanţii corpului medical spun că evacurea pacienţilor netransportabili se va face cu dificultate şi după ce construcţia treptelor exterioare va fi finalizată.

În aceeaşi situaţie se află Spitalul Municipal Huşi, de asemenea reabilitat recent, dar care nu are cale de evacuare în caz de incendiu.

În astfel de cazuri, ISU nu poate decide o eventuală închidere a spitalelor, din cauza lipsei autorizaţiei. Potrivit legii, unităţile pot funcţiona fără probleme dacă stabilesc o serie de măsuri compensatorii, legate în principal de suplimentarea măsurilor de supraveghere.