MENIU

Clientă, suprataxată pentru că a vrut să achite cu cardul nota de plată, la un local din Veneția. Cum a reacționat femeia

Restaurant - imagine cu notă sugestivă

Situație incredibilă într-un restaurant din Veneția! O italiancă a sesizat poliția după ce i-a fost suprataxată pentru simplu fapt că a vrut să achite cu cardul la localul la care a luat micul-dejun. Femeia nu a stat însă cu mâinile în sân. Din contră, ea a alertat autoritățile iar patronul localului s-a ales cu amendă. 

Totul s-a întâmplat într-un restaurant din regiunea Veneția. Femeia și-a comandat un mic dejun italian clasic care a constat dintr-un cappuccino și brioșă. La final, aceasta a cerut să plătească cu cardul, relatează Știri Diaspora.

Doar că nota de plată a fost diferită de ceea ce și-a imaginat: 2 euro pentru un cappuccino, 1,50 pentru o brioșă, 20  de cenți pentru serviciul la masă, dar și un euro ca suprataxă pentru că a plătit cu cardul.  „Serviciu plată card 1 euro”, a apărut trecut pe nota de plată. În total 4,70 euro.

Inițial, femeia a încercat să obțină o explicație plauzibilă de la proprietarul localului, care nici n-a vrut însă să audă de plângerea ei. Ulterior, aceasta a decis să reclame totul la Comandamentul Poliției Locale. În urma verificărilor înteprinse, patronul localului s-a ales cu o amendă în valoare de 2.000.