MENIU

Ce se întâmplă dacă mănânci cireşe cu viermi? Nici nu ne imaginam

Ce se intampla daca mananci cirese cu viermi? E vremea cireșelor. Din păcate, însă, multe cireșe au viermi. Unele nu au deloc. 

Ce se intampla daca mananci cirese cu viermi?  Atenție, spune un nutritionist, la cantitățile uriașe de substanțe cimice cu care astfel de cireșe sunt ”ajutate” să fie frumoase. Un doctor român spune că ”viemii din cireșe n-au ce rău să ne facă. Sunt mai naturali și mai ecologici decât multe, dar singurul inconvenient este că sunt scârboși când îi vezi".

"Noroc că mâncăm cireșele fără să-i vedem. Nimeni nu se îmbolnăvește fiindcă a înghițit câteva cireșe cu viermi, în schimb mulți se pot îmbolnăvi mâncând cireșe impecabile ca aspect și chiar gust, dar pline de mizerii chimice”, afirmă medicul, citat de ampress.ro

Cum îţi dai seama că cireşele au viermi în ele. Nu te lăsa păcălit de vânzători

1 Acordă atenţie culorii cireşelor

Cireşele bune de consum sunt cele de un roşu strălucitor şi cele purpurii. Cu cât nuanţa de roşu este mai închisă, cu atât cireşele vor avea un gust mai dulce. Pe de altă parte, dacă sunt prea coapte, s-ar putea ca fructele să aibă deja viermi în ele.

Culorile şi nuanţele pe care le pot avea cireşele merg de la galben şi roz la roşu, roşu de Burgundia şi chiar negru.

2 Verifică aspectul

Acest fructe trebuie să fie ferme la atingere, curate, netede, fără urme de mucegai şi fără zone putrezite. Codiţele trebuie să fie verzi şi intacte. Evită fructele care prezintă pete maronii, precum şi fructele prea moi sau prea tari. 

Cireşe toxice, însoţite de recomandarea de a nu le fi consumată coaja. Avertismentul ANPC

3 Alege cireşele în funcţie de nevoi

Pentru umpluturi de prăjituri ( plăcinte ), precum şi pentru diverse conserve, poţi alege cireşe semicoapte, cu un gust uşor acrişor. La aceste preparate se adaugă în general zahăr. Pentru băuturi din fructe proaspete, pentru salate sau pentru consumul ca atare, este recomandat să alegi fructele coapte, dulci.

4 Cumpără cireşe în perioada potrivită

Cirese cu viermi. Pentru a cheltui mai puţini bani şi a te putea bucură de fructe proaspete, locale, trebuie să cumperi cireşele în mai-august. Altfel le poţi găsi sub forma proaspătă, dar la preţuri mari sau sub formă congelată sau la conserve.

Mai multe articole despre:
sănătate cireşe cirese cu viermi