MENIU

Circulație restricționată datorită pelerinajului de Sf. Dimitrie cel Nou

Sf Dimitrie cel Nou

Traficul rutier se va închide, între orele 12,00 și 13,00, pe durata desfășurării procesiunilor religioase de Sf. Dimitrie cel Nou, pe traseele vizate de credincioși, în timp ce în perioada 25-28 octombrie, în zona Catedralei de pe Dealul Patriarhiei și esplanadei vor avea loc activități de pelerinaj fără afectarea traficului rutier și pietonal.

Marţi, la ora 12.30, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor, cu Icoana şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria, până la baza Colinei Patriarhiei. Începând cu aceeaşi oră, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou vor fi aduse în procesiune un fragment din Lemnul Sfintei Cruci, Icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, precum şi Icoana Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă, până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.

La ora 13.00, cele două procesiuni se vor întâlni la crucea brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei şi vor înainta împreună până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de Patriarhul Daniel. Apoi, fragmentul din lemnul Sfintei Cruci, icoanele şi moaştele vor fi depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei, unde vor rămâne până duminică seară.

Traficul rutier se va închide în data de 24 octombrie între orele 12,00 și 13,00, pe durata desfășurării procesiunilor, pe traseele sus menționate și străzile care acced în acestea.

În perioada 25-28 octombrie, în zona Catedralei de pe Dealul Patriarhiei și esplanadei, vor avea loc activități de pelerinaj fără afectarea traficului rutier și pietonal.

De luni dimineață, este complet interzisă staționarea autovehiculelor pe Dealul Mitropoliei, pe ambele sensuri de circulație, precum și pe platoul de la baza aleii Dealului Mitropoliei. Este interzisă și staționarea autovehiculelor pe bd. Regina Maria și pe str. 11 Iunie, pe trotuar, pentru constituirea coloanelor de pelerini; se va interzice și staționarea autovehiculelor în zona parcului Carol — fântâna Zodiac, pentru parcarea autovehiculelor participanților din provincie sosiți în grupuri organizate.

De asemenea, este complet interzisă staționarea autovehiculelor pe bd. Dimitrie Cantemir (între str. Bibescu Vodă și Biserica Sfântul Spiridon cel Nou), zona menționată fiind folosită pentru debarcarea participanților din provincie, după care autocarele vor fi îndrumate către parcarea din zona parcului Carol — fântâna Zodiac.

Mai multe articole despre:
null