MENIU

Cine sunt românii care au murit în accidentul din Austria? Veneau în ţară să-şi cunune finii

Un tânăr în vârstă de de 34 de ani, originar din comuna Movileni, județul Olt, și soția lui, în vârstă de 30 de ani, se numără printre cei cinci români morți în accidentul produs pe o autostradă din Austria.

Ionuț Datcu și soția sa, Ioana, erau pasageri în microbuzul implicat în accident în apropiere de Viena. Cei doi lucrau în Germania și veneau acasă pentru a-și cununa finii.

Primarul comunei Movileni, Sorin Toma, a declarat, pentru Mediafax, că bărbatul a putut fi identificat cu ajutorul probelor ADN puse la dispoziție de către o soră a sa, care lucra în Germania și care a mers la fața locului imediat ce a auzit despre tragedie, scrie reporterntv.ro.

Din păcate, soția lui Ionuț nu a putut fi încă identificată, urmând ca rudele tinerei, originară din județul Călărași, să ajungă în zilele următoare în Austria.

„Este o adevărată tragedie. Veneau acasă pentru a fi nașii unor tineri de la noi din comună. Anul trecut au mai fost în țară și au făcut cununia civilă la Movileni. Suntem alături de familie și îi vom sprijini cu tot ce vom putea", a declarat primarul din Movileni, Sorin Toma.

Reamintim că un accident șocant s-a pentrecut duminică pe o autostradă de lângă Viena. Un microbuz plin cu români a intrat violent într-un parapet, l-a dărmat și s-a izbit apoi într-un pilon de susținere a unui pod. Mașina s-a răsturnat. În urma accidentului, 5 români și-au pierdut viața, între care și copii. Alți trei oameni sunt răniți. Doi dintre aceștia se află în stare foarte gravă.

Accidentul teribil s-a petrecut în sudul Vienei. Se pare că microbuzul, în care se aflau 8 persoane, avea viteză mare. Șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar autovehicului s-a zdrobit de piciorul podului.

Impactul a fost fatal pentru 5 români. Unul dintre ei a fost proiectat afară din mașină, direct în mijlocul autostrăzii, unde a fost călcat în repetate rânduri de mașinile care circulau cu viteză.

La fața locului au sosit mai multe echipaje de salvare, dar și un elicopter, pentru a prelua victimele.

În acest moment nu este cert dacă mașina a suferit o explozie la unul dintre pneuri sau șoferul a adormit la volan.

 

 

Mai multe articole despre:
accident austria români austria morţi austria