MENIU

Cine sunt cele 10 persoane care au murit în incendiul de la Piatra Neamț - A fost făcut anunțul

În incendiul de la Piatra Neamț au murit 10 persoane. Este vorba despre 7 bărbați dar și 3 femei care erau pacienți coronavirus în stare gravă, aflați în secția de ATI.

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică de conducerea unităţii sanitare. potrivit Agerpres. "Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (...) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI", se arată în comunicatul de presă.

Mai multe articole despre:
incendiu piatra neamt