MENIU

Cine este Sorin Lucaci, omul lui Grindeanu, specialistul în drumuri, ajuns la Apele Române și condamnat pentru că a condus beat

Grindeanu, „garantul” lui Lucaci la Apele Române. Foto/Inquam

Un specialist în drumuri și poduri a ajuns director la Administrația Națională „Apele Române”, deși are cazierul pătat! Este vorba despre Sorin Lucaci, pus în funcție de Sorin Grindeanu. Lucaci a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, în 2019, pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Bărbatul ocupă funcția de director general la „Apele Române” din septembrie 2022, după ce fostul șef, Gabriel Francisc Știka, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volan deși avea permisul suspendat.

„Am avut o discuţie cu directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, domnul Gabriel Francisc Ştika, despre incidentul în care acesta a fost implicat în data de 11 august 2022. Astfel, în urma discuţiei, am decis ca începând de luni, 29 august, Administrația Națională. ‘Apele Române’ să fie condusă de domnul Sorin Lucaci“, declara atunci ministrul Mediului,  Barna Tanczos.

Sorin Lucaci, noul director, nu este membru de partid, dar a fost propus pentru această funcţie de PSD, prin Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor. Potrivit împărțirii agreate de cele 3 partide din coaliția de guvernare, numirea din fruntea Administrației Naționale „Apele Române” le aparține social-democraților. Conform unor surse politice, numirea lui Sorin Lucaci este o decizie a PSD Timiș și Caraș-Severin.

Lucaci are 46 de ani și este inginer de drumuri. Înainte de a fi director general la „Apele Române” a fost director general la Administraţia Bazinală de Apă Banat. Între 2011 și 2012, a fost director al Direcției Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara, iar anterior a fost adjunct la aceeași instituție.