Cine e în spatele noului ambasador SUA la București. Legături cu mega-donatori politici din Statele Unite
Darryl Nirenberg și-a început oficial mandatul de ambasador al SUA în România. Acesta este avocat de carieră și a lucrat pentru una dintre cele mai influente firme de lobby din Washington. Din această poziție, Darryl Nirenberg reprezenta interesele unor diverse organizații, corporații, sau grupuri și influența guvernul SUA să ia decizii în favoarea lor.
Potrivit unui document al firmei de lobby la care lucra, Darryl Nirenberg a reprezentat, timp de aproape 20 de ani, interesele familiei Adelson, una dintre cele mai bogate și influente familii din politica americană și israeliană. Aceasta a finanțat masiv Partidul Republican, în mod special pe Donald Trump, și campanii menite să crească sprijinul Washingtonului pentru Israel.
„Acel președinte este Donald Trump. A promis că va recunoaște Ierusalimul și că va muta ambasada la Ierusalim. Promisiune ținută. A promis că va scoate SUA din acordul nuclear cu Iranul. Promisiune ținută. A promis că va aduce pacea între Israel și țările arabe. Promisiune ținută. ”
Imperiul familiei Adelson provine din industria cazinourilor și jocurilor de noroc. Registrele oficiale de la Washington arată că Darryl Nirenberg a făcut lobby pentru compania familiei.
Familia Adelson a dus ani de zile o campanie pentru interzicerea jocurilor online de noroc. Potrivit unui articol din SUA, proiectul de lege propus în acest sens, ar fi fost scris de Darryl Nirenberg. Același articol îl numește pe noul ambasador al SUA în România, drept lobbyist al companiei de jocuri de noroc a familiei Adelson.
„Miri, tu și Sheldon, v-ați creat multe relații, de-a lungul anilor, cu politicieni, la nivelul statelor, în mod special la nivel federal. Vreau să împărtășești cu toată lumea, de ce e atât de important și cum reușești? Din nou, plățile sunt o parte, dar este mai mult decât a face plăți, deci cum faci asta?
Îmi dai voie să nu răspund? E alegerea ta. Vreau să fiu sinceră, și sunt multe lucruri despre care nu vreau să vorbesc”
Familia Adelson e cunoscută ca mega-donator politic în SUA. În ultimul deceniu, donațiile lor politice au depășit suma de 600 de milioane de dolari. Sheldon Adelson este fondatorul imperiului din industria cazinourilor. De la moartea acestuia din 2021, soția lui, Miriam Adelson a preluat afacerea și rolul soțului său.
Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Ilie Bolojan. Ce au discutat cei doi oficiali - VIDEO
”Miriam a oferit campaniei mele, direct și indirect, 250 de milioane de dolari. Ea a fost numărul unu. Soțul ei, Sheldon, era un tip extraordinar, venea în biroul meu. Nu era nimeni mai agresiv decât Sheldon. Suna și spunea: „pot să vin pe la tine, te rog?”. Îi spuneam: „Sheldon, sunt președintele SUA, nu mai merge așa.” „Mâine, ce zici despre mâine?” „Nu, nu, nu, te rog, o perioadă.” Mereu spunea 10 minute și până la urmă stăteam o oră și jumătate. El lupta pentru Israel. Acesta este singurul lucru pentru care lupta. El doar voia să aibă grijă... doar voia să aibă grijă de Israel.”
Miliardara americano-israeliană, Miriam Adelson, a luat-o pe urmele soțului său și a devenit un factor de influență majoră la Washington. În cadrul unui discurs în parlamentul israelian, Donald Trump a făcut niște remarci sugestive la adresa lui Miriam Adelson, care era și ea prezentă în sală. Președintele SUA a întrebat-o ce iubește mai mult, SUA sau Israelul, întrebare la care miliardara a refuzat să răspundă.
„Diferența este că mi-am ținut promisiunea și am recunoscut oficial capitala Israelului, și am mutat ambasada SUA la Ierusalim.Nu e bine, Miriam? Uitați-vă la Miriam, e acolo în spate, ridică-te, Miriam. Miriam și Sheldon (n.r. familia Adelson) veneau la biroul meu, cred că au vizitat mai mult Casa Albă decât oricine altcineva. Uitați-vă cum stă acolo inocentă, are 60 de miliarde de dolari în contul ei. Și iubește Israelul.
Chiar am întrebat-o, îi fac probleme că spun asta, i-am spus: „Miriam, știu că iubești Israelul, ce iubești mai mult, SUA sau Israelul?” A refuzat să răspundă”
Ambasadorul SUA, după întrevederea cu ministrul de Interne: ”O întâlnire excelentă”b