MENIU

Cinci persoane cercetate pentru furt de cablu și unelte dintr-un șantier din București: hoții ar fi pătruns mascați

Cinci persoane cercetate pentru furt de cablu și unelte dintr-un șantier din București: hoții ar fi pătruns mascați/ Foto: Inquam Photos

Patru bărbați și o femeie sunt cercetați pentru furt calificat, fiind acuzați că, în luna februarie, au sustras aproximativ 1.500 kg de cablu cu interior de cupru și mai multe unelte de pe un șantier din municipiul București. Mascați, aceștia ar fi escaladat gardul împrejmuitor și ar fi furat bunuri evaluate la 25.000 de euro, potrivit autorităților.

”La data de 10 martie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 7 Poliţie au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, anunţă, miercuri, Poliţia Capitalei.

În noaptea de 17 spre 18 februarie 2026, mai multe persoane mascate au pătruns prin escaladarea gardului în incinta unui șantier, de unde au sustras aproximativ 1.500 de kilograme de cablu cu interior de cupru și mai multe unelte. Prejudiciul a fost estimat la circa 25.000 de euro.

Potrivit polițiștilor, în urma activităților de investigare s-a stabilit că furtul ar fi fost comis de cinci persoane – patru bărbați și o femeie. „La data de 10 martie 2026, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în municipiul București și în județul Ilfov, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză”, au precizat reprezentanții Poliției.

Persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri, iar ulterior față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ele urmează să fie prezentate magistraților cu propuneri legale.

Mai multe articole despre:
cablu furt cablu santier bucuresti politie