MENIU

CFR Călători: Trenurile care nu au plecat din staţii după ora 07.00, reprogramate după ora 09.00

<p>CFR anunţă măsuri &icirc;n urma avertizării de cod galben de caniculă. </p>

CFR Călători a anunţat că, în urma protestului spontan declanşat miercuri de membrii unor organizaţii sindicale feroviare, trenurile care nu au plecat din staţii după ora 07.00 vor fi reprogramate după ora 9.00, iar cele care au staţionat pe traseu îşi vor continua drumul spre destinaţiile finale.

Reprezentanţii CFR Călători au precizat că, după încetarea acţiunii de protest, se iau măsuri pentru revenirea la normal, în cel mai scurt timp, a circulaţiei trenurilor.

"Pasagerii care şi-au cumpărat bilete la trenurile afectate de protestul spontan şi nu mai doresc să efectueze călătoria, pot solicita restituirea contravalorii biletelor achiziţionate şi neutilizate, conform regulamentului de transport pe calea ferată şi reglementărilor în vigoare", a precizat CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Administraţia CFR Călători reaminteşte că pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au fost derulate toate etapele prevăzute de lege. Negocierile între administraţie şi organizaţiile sindicale mandatate, care au început la 19 februarie şi s-au desfaşurat pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, conform prevederilor legale, au condus la negocierea a aproximativ 95 la sută din prevederile noului contract colectiv de muncă.

Oferta administraţiei CFR Calatori înseamnă transpunerea în câştigurile individuale ale salariaţilor a unei creşteri, în medie, cu 4 la sută şi fără concedieri colective de personal.

"Creşterea salariului brut lunar pentru funcţiile cu numărul cel mai mare de salariaţi pot fi în medie de: 5,13% pentru funcţiile de şef tren şi conductor tren, 5,68% - pentru funcţiile de mecanic locomotivă-automotor şi revizor tehnic vagoane, 4,65% - lăcătuş montator agregate energetice şi de transport şi electrician montator de instalaţii electrice la mijloace de transport, 2,67% pentru funcţiile de: tehnician, contabil, inginer, economist şi şef serviciu", potrivit sursei citate.

CFR Călători susţine că organizaţiile sindicale mandatate au solicitat o majorare salarială de 10 la sută.

"Pentru finalizarea şi înregistrarea contractului colectiv de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Administraţia a prezentat organizaţiilor sindicale mandatate, o ofertă finală, care cuprinde îmbunătăţirea încadrării personalului pe clase de salarizare şi a grilei de salarizare, corelată cu rezolvarea punctelor rămase în divergenţă, astfel încât să se încadreze în limitele impuse de bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Guvern, respectiv de creşterea fondului de salarii cu 2,4%", a mai arătat CFR Călători.

Feroviarii au oprit lucrul miercuri dimineaţă şi timp de două ore circulaţia pe calea ferată a fost blocată, protestul având loc, potrivit sindicaliştilor, în urma eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

Mai multe articole despre:
trenuri întârzieri CFR Călători anulări