MENIU

Celebrul tablou „Mona Lisa” al lui Leonardo da Vinci, atacat cu o prăjitură cu cremă - Motivul e incredibil

Celebrul tablou „Mona Lisa” al lui Leonardo da Vinci, atacat cu o prăjitură cu cremă - Motivul e incredibil

Mona Lisa", unul din celebrele tablouri din lume, expus la Muzeul Luvru din Paris, a primit lovitura în plin a unei prăjituri cu cremă. Motivele celui care a vandalizat tabloul „Giocondei” sunt incredibile.

Renumitul tablou pictat de Leonardo da Vinci a fost vandalizat cu o prăjitură plină de cremă, însă nu a pierdut nimic din zâmbetul legendar al protagonistei sale. Opera de artă nu a fost de fapt afectată, pentru că este plasată în spatele unui geam blindat.

Reprezentanţii Muzeului Luvru au precizat luni că nu vor face declaraţii pe tema actului de vandalism. Potrivit unor fotografii şi mesaje publicate duminică de mai mulţi turişti pe reţelele de socializare Twitter şi Instagram, incidentul s-a produs la începutul după-amiezii de duminică.

Fotografiile distribuite online arată geamul de protecţie al "Giocondei" murdărit cu cremă, în timp ce era curăţat de un bărbat care părea să fie unul dintre paznicii muzeului.

Un utilizator al reţelei Twitter, care afirmă că a fost prezent în momentul incidentului, a dezvăluit că autorul actului de vandalism era un bărbat deghizat într-o femeie vârstnică şi care purta o perucă. El s-a ridicat dintr-un scaun cu rotile pentru a lovi cu palmele geamul de protecţie şi a aruncat apoi asupra acestuia o prăjitură cu cremă.

Acelaşi internaut - @lukeXC2002 - a publicat şi o înregistrare video ce îl arată pe bărbatul în cauză stând în picioare lângă scaunul cu rotile, înainte de a fi escortat spre ieşire de un grup de agenţi de securitate.

"Există oameni care sunt pe cale să distrugă Terra (...) Toţi artiştii, gândiţi-vă la Terra! De aceea am făcut asta. Gândiţi-vă la planeta noastră!", a declarat în limba franceză autorul actului de vandalism, care era îmbrăcat în alb, purta perucă şi o şapcă.

În alte imagini, scaunul cu rotile este arătat în spatele cordonului de securitate, pe care vizitatorii de la Luvru nu au voie să îl depăşească. Nicio fotografie şi nicio înregistrare video nu au surprins incidentul în sine, notează Agerpres, citând presa internațională.

Ulterior, un angajat al muzeului a șters de pe suprafața de sticlă urmele de prăjitură și cremă.

„Mona Lisa” nu a fost ocolită de mai multe acte de vandalism de-a lungul timpului.  

Nu este pentru prima dată când celebrul tablou pictat de Leonardo da Vinci este victima unui act de vandalism.

În august 2009, o vizitatoare rusă a fost reţinută după ce a aruncat o ceaşcă de ceai, care era goală, în direcţia celebrului tablou pictat de Leonardo da Vinci. Reprezentanţii muzeului parizian au declarat atunci că ceaşca de ceai s-a spart la contactul cu geamul blindat şi că acesta din urmă a fost doar foarte puţin zgâriat. 

În decembrie 1956, un turist bolivian a aruncat o piatră spre "Mona Lisa", provocându-i o zgârietură la nivelul cotului de la mâna stângă. După acel incident, celebra pictură a fost plasată în spatele unei vitrine din sticlă securizată.

Expusă din 2005 după un geam blindat şi protejată de o carcasă specială în care umiditatea şi temperatura sunt atent controlate, "Gioconda" vede defilând prin faţa ei în fiecare an milioane de persoane care vin să o admire în cel mai vizitat muzeu din lume, Luvru, care primea anual aproximativ 10 milioane de vizitatori înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19.