MENIU

Cele mai tari cadouri pe care i le poți face lui, de Ziua Îndrăgostiților

În cazul în care ești în căutare de cadouri de Valentine’s Day pentru el, am încropit o listă cu gadgeturi care îi vor aduce iubitului tău zâmbetul pe buze.

Oficial a început luna iubirii. Fie că vrei să faci un cadou de Valentine’s Day, sau că ești mai tradiționalistă și vrei să îi iei iubitului sau soțului un cadou de Dragobete, noi am selectat câteva jucării pentru oameni mari.

Orice rege are nevoie de o regină, dar te-a găsit pe tine deja, așa că tot ce îi mai trebuie este un tron. Everything Chair II este tronul de care iubitul tău are nevoie. Are suporturi de pahar, pentru a-i ține berea în siguranță, și difuzoare incoporate, pentru un sunet surround. Se poate conecta la consolele de jocuri și partea cea mai bună este că e gonflabil. Când te-ai plictisit ca el să se joace, scoți capacul și îl dai cu fundul de pământ. De asta zic americanii ”falling in love”, nu?

Ăsta e un cadou pe care îl poate ține în acasă, dar de care beneficiați amândoi. Lămpile Star Wars vin în două modele, Darth Vader sau Stormtrooper și fiecare poate avea o utilitate diferită. De exemplu, Darth Vader luminează camera în roșu, pentru momentele… fierbinți…, iar Stormtrooper emite o lumină liniștitoare și poți lăsa lampa să te vegheze în nopțile friguroase când el este plecat în deplasări. 

Vezi toate cadourile de Valentine's Day pentru el