Cel mai renumit finanțist american anunță un „uragan” economic din cauza războiului. Ce măsuri trebuie să ia statul român de urgență
Cel mai renumit finanțist american prezice un „uragan” economic din cauza războiului din Ucraina. El mai spune ca vor fi noi presiuni inflaționiste in toata lumea, iar ratele la banci se vor majora din nou in perioada imediat urmatoare.
„În acest moment este oarecum senin, lucrurile merg bine. Toată lumea crede că Fed (banca centrală americană – n.r.) poate face față. Dar uraganul ăsta este chiar acolo și se îndreaptă spre noi", a declarat Jamie Dimon la o conferință la Bernstein, citat de CNN.
„Nu știm dacă este unul mai mic sau Sandy (uraganul din 2012 care a afectat puternic Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii și Canada de Est – n.r.). Ar fi bine să vă pregătiți", a avertizat el.
Dimon a adăugat că JPMorgan se așteaptă la o situație dificilă și la "rezultate proaste". El și-a exprimat îngrijorarea că Fed începe să îşi reducă deţinerile de obligaţiuni, în același timp în care crește ratele dobânzilor. Este ceva pentru care piața nu este pregătită, a spus Dimon, adăugând că oamenii vor "scrie despre [asta] în cărțile de istorie timp de 50 de ani".
Dimon a spus că banca centrală trebuie să majoreze ratele din cauza creșterii prețurilor locuințelor și a altor presiuni inflaționiste. El a subliniat că încă crede că sistemul bancar din SUA poate face față acestor provocări.