MENIU

Cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani, scoasă la licitație

Pod suspendat la Braila

Aproape jumătate de miliard de euro va plăti statul pentru "cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani", un pod suspendat peste Dunăre.

Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Podul peste Dunăre din zona Brăila, împreună cu 20 de km de infrastructura rutieră adiacentă, a fost scoasă la licitație, anunțul fiind publicat în SEAP.

Realizarea podului reprezintă "cea mai complexă lucrare de infrastructura din ultimii 27 de ani", notează Compania de drumuri. Proiectul are o valoare estimată la circa 500 de milioane de euro și va fi gata în circa cinci ani de la momentul semnării contractului: 18 luni va dura perioadă de proiectare și 36 de luni va dură execuția lucrărilor, scrie Hotnews.ro.

"După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1.120 metri). Cu o valoare pentru proiectare și execuție de 2,025 miliarde lei fără TVA (aproximativ 500 de milioane de euro), acesta reprezintă cel mai mare contract pentru un proiect de infrastructura, atribuit în ultimii 27 de ani", anunța CNAIR.

Contractul va fi atribuit în bază celui mai bun raport calitate-preț, iar durata acestuia va fi de 114 luni. Astfel 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuției lucrărilor iar perioadă de garanție va fi de minim 60 de luni.

Proiectul de investiție, cu o lungime totală de 23,413 km cuprinde inclusiv proiectarea și execuția drumului principal, Brăila-Jijila și a drumului de legătură cu DN22, Smârdan-Macin.

Sistemul de suspendare a podului cuprinde un cablu principal și tiranți verticali de legătură între tablier și cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren și sunt localizate în afară digurilor Dunării.

Lungimea totală a acestuia va fi de 1.974,30 metri la care se adaugă două deschideri laterale de 489,65 metri, pe malul dinspre Brăila și 364,65 metri pe malul dinspre Tulcea. De o parte și de altă vor fi construite două viaducte de acces, în lungime de câte 110 metri, care se vor adaugă lungimii podului suspendat.

Mai multe articole despre:
infrastructura pod suspendat compania de drumuri