Ce trebuie să bem în zilele caniculare. Recomandarea medicului Adina Alberts: "Nu beți apă plată"
Medicul Adina Alberts a f[cut o recomandare legat[ de zilele caniculare. Ce trebuie să bem, de fapt, în loc de apa plată.
Într-o postare publicată pe contul său personal de Facebook, Dr. Adina Alberts le-a oferit urmăritorilor câteva sfaturi practice pentru a face față caniculei, mai ales dacă nu au aer condiționat acasă, iar cea mai simplă soluție este purtarea unui tricou umed:
„Te uzi din cap până în picioare, pui apă în cap, se udă părul, faci un duș, rămâi cu apa pe tine, pui eventual chiar un tricou ud pe tine, lucrurile se îmbunătățesc substanțial și poți să faci față cu succes temperaturilor ridicate”, a spus medicul, care a mai recomandat și folosirea unui spray cu apă: „Când ieșiți pe stradă, aveți drumuri de făcut în căldură, luați-vă în spray cu apă. Din când în când să vă umeziți tegumentele - brațe, picioare, față, gât, păr. Părul trebuie să fie ud. Dacă veți ieși pe stradă cu părul ud, veți vedea că veți face față cu mult mai mult succes temperaturilor crescute.”
Dr. Adina Alberts recomandă apa carbogazoasă pentru hidratare optimă
Pentru hidratare optimă, Dr. Adina Alberts recomandă apa minerală carbogazoasă, în locul celei plate, borșul, fructele răcoritoare și zemoase, dar nu foarte dulci, așa cum este pepenele:
„Nu beți apă plată! Trebuie să beți apă minerală! Sau dacă nu aveți apă minerală, la îndemână, luați un pic de sare. Pentru că, prin transpirație, nu eliminați numai apa din organism, eliminați și sărurile, sodiul și trebuie să îl readuceți în organism într-o formă sau alta, (…).
„La ce alte tertipuri mai trebuie să apelăm? Fructe, fructe zemoase. Dar atenție! Nu pepene! Încercați cu zarzăre, citrice, mâncați fructul în totalitate, nu doar sucul. O băutură extraordinar de bună pentru această perioadă este borșul, încercați! Este o băutură care vă potolește cu adevărat setea, (…). Sunt câteva tertipuri pe care le puteți practica, astfel încât să treceți mai ușor peste perioada caniculară”, a mai precizat specialistul.
Ce beneficii are, de fapt, pepenele verde?