MENIU

Ce sumă uriașă câștigă Simona Halep dacă o bate pe Wozniacki în finala de sâmbătă

Simona Halep, sumă fantastică pentru victoria cu Wozniacki

Simona Halep și-a asigurat deja un cec de 1,5 milioane de dolari pentru calificarea în finala de Australian Open, iar suma s-ar putea dubla dacă românca o va învinge pe daneza Caroline Wozniacki.

Pentru calificarea în finala de simplu, Simona Halep s-a ales cu un cec de 2 milioane de dolari australieni, echivalentul a 1.560.000 dolari.

Simona Halep va încasa un cec de 4.000.000 de dolari australieni, aproximativ 3.120.000 dolari, în condițiile în care va câștiga marele trofeu de la Australian Open.

Urmărește AICI meciul Simona Halep - Caroline Wozniacki!

Premiul financiar este semnificativ și dacă ne raportăm la suma totală pe care Halep a obținut-o în întreaga carieră, aproape 21 milioane dolari.

Meciul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki are o miză mult mai mare decât cea strict financiară: jucătoarea care câștigă va fi numărul 1 WTA începând de luni, în plus niciuna dintre cele două jucătoare nu a câștigat până acum un turneu de Mare Slem.

Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat cu mari emoții în finala turneului Australian Open, după ce a salvat două mingi de meci în meciul epic cu germanca Angelique Kerber - 6-3, 4-6, 9-7.

Pentru Halep (26 ani) este a treia finală de Mare Şlem a carierei, după cele două pierdute la Roland Garros, în 2014 şi 2017.

Mai multe articole despre:
Simona Halep