MENIU

Ce se va întâmpla cu Complexul Energetic Hunedoara în urma restructurării

Complexul Energetic Hunedoara

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență la începutul lunii ianuarie 2016. La finele lunii mai 2015, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care acordă un ajutor de stat individual în valoare totală de 167 de milioane de lei pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara își va reduce mult activitatea în urma restructurării, însă, în final, va putea funcționa pe propriile picioare, a declarat, luni, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, în cadrul unei conferințe de presă.

Oficialul a arătat că reprezentanții Comisiei Europene cer un plan de restructurare a complexului, în urma acordării unui ajutor de stat.

"Suntem în discuții cu Comisia Europeană, iar Complexul Energetic Hunedoara trebuie să prezinte un plan de restructurare. Comisia a condiționat separarea activității de minerit de cea de producere a energiei. Astfel, trebuie să vedem ce se va întâmpla cu minele și ce se întâmplă pe partea de producție de energie, unde sunt șapte grupuri", a menționat Chirițoiu.

Potrivit acestuia, planul de restructurare propus Comisiei Europene ar trebui să fie similar cu cel al administratorului judiciar, în cadrul procesului de insolvență a CE Hunedoara.

"La finalul perioadei de restructurare, complexul va rămâne mult mai mic, dar va fi funcțional, va putea funcționa pe picioarele lui", a adăugat președintele Concurenței.

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență la începutul lunii ianuarie 2016. La finele lunii mai 2015, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care acordă un ajutor de stat individual în valoare totală de 167 de milioane de lei pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara.

Chirițoiu a adăugat că, în cazul Oltchim, partea română speră să convingă Comisia Europeană în acest an că s-au făcut progrese suficiente pentru ca societatea să iasă din insolvență și să fie privatizată.

"Am văzut progrese la Oltchim, iar dialogul cu Comisia Europeană în acest caz s-a intensificat. Sperăm să convingem Comisia Europeană în acest an că s-au făcut progrese, ca această companie este viabilă și o putem vinde unui investitor", a mai spus președintele Consiliului Concurenței.

Mai multe articole despre:
null