MENIU

Ce se întâmplă când folosești dezinfectant pentru mâini?

Fiecare dintre noi avem prin geantă, prin mașină sau prin casă dezinfectant pentru mâini la care apelăm atunci când nu avem acces la apă pentru a scăpa de microbi. Însă, specialiștii avertizează că folosirea în exces a acestui produs poate provoca probleme grave de sănătate.

În cele mai multe dezinfectantele pentru mâini se găsește una dintre cele mai comune substanțe chimice: triclosanul. În plus, pe lângă faptul că conține toxine periculoase pentru sănătate, acesta nu este eficient când vine vorba de distrugerea germenilor.

În acest sens, specialiștii recomadă să înlocuim dezinfectantele pentru mâini cu alte produse, precum uleiurile esențiale, care au proprietăți antibacteriene și antifungice. Însă, potrivit medicilor, mult mai eficiente decât toate aceste produse sunt apa cu săpunul care combinate au capacitatea de a distruge orice microb.

De ce nu e bine să exagerezi cu folosirea dezinfectantului de mâini

În primul rând pentru că acesta duce la absorbția de bisfenol A (BPA), care dereglează sistemul endocrin. Această substanță, deși este toxică, intră în compoziția majorității produselor din plastic. Mai multe studii dovedesc faptul că dezinfectanții din comerț conțin chimicale precum izopropil miristrat și propilen glicon, care cresc capacitatea de absorbție a pielii, și, implicit, măresc riscurile pătrunderii în organism a acestor substanțe toxice.

Un alt argument ar fi faptul că mirosul puternic al dzinfectantului poate conține până la 300 de chimicale toxice. Bineînțeles, nu vei regăsi acest aspect pe ambalajul produsului, deoarece companiile nu sunt obligate să specifice elementele care generează parfumul. Însă, potrivit oamenilor de știință acest miros poate cauza dezechilibre hormonale, alergii, probleme respiratorii și chiar și cancer.
Și nu în cele din urmă, folosirea obsesivă a unui astfel de produs care te protejează de bacterii, nu face decât să-ți slăbească și mai mult sistemul imunitar în fața acestora.

Mai multe articole despre:
sănătate boli dezinfectant