Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Vasile
Prima zi a anului este marcată în calendarul ortodox de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți sfinți și teologi ai creștinătății. Iată ce trebuie să faci Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an.
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Tradiții, obiceiuri și superstiții
Potrivit scrierilor vechi, există mai multe gesturi care, dacă sunt făcute în ziua de Sfântul Vasile, vor aduce noroc pe tot parcursul anului. Printre acestea se numără vărsarea unei cantități mici de vin pe masă, spargerea unui pahar alb, răsturnarea cutiei de chibrituri sau dăruirea de pomană unui om sărac.
De asemenea, tradiția spune că vei avea noroc tot anul dacă prima persoană care intră în casă, de 1 ianuarie, este un bărbat.
Potrivit credințelor populare spun că în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori câte o clipă.
Un alt obicei interesant este acela ca, după ce te speli pe față în ziua de Sfântul Vasile, să te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint. Astfel, vei fi curat și sănătos în tot anul. În schimb, dacă dormi de Sfântul Vasile, riști să fii leneș tot anul.
Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.
Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.
Tot în ziua de Sfântul Vasile se spune că e bine să se bea mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.
Alte superstiţii sunt legate de vreme. Potrivit tradiţiei populare, cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Prima zi a anului este marcată în calendarul ortodox de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți sfinți și teologi ai creștinătății
Considerat păzitor de duhuri rele și ocrotitor al săracilor, Sfântul Vasile este cinstit pe 1 ianuarie printr-o serie de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație.
În scrierile bisericești se menționează că Iisus Hristos avea ca nume de botez Vasile, deoarece Mântuitorul s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână după naștere, potrivit legii vechi, în ziua de Sfântul Vasile, a fost botezat la vârsta de 30 de ani și a primit numele Sfântului.
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Tradiții, obiceiuri și superstiții
Potrivit scrierilor vechi, există mai multe gesturi care, dacă sunt făcute în ziua de Sfântul Vasile, vor aduce noroc pe tot parcursul anului. Printre acestea se numără vărsarea unei cantități mici de vin pe masă, spargerea unui pahar alb, răsturnarea cutiei de chibrituri sau dăruirea de pomană unui om sărac.
De asemenea, tradiția spune că vei avea noroc tot anul dacă prima persoană care intră în casă, de 1 ianuarie, este un bărbat.
Potrivit credințelor populare spun că în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori câte o clipă.
Un alt obicei interesant este acela ca, după ce te speli pe față în ziua de Sfântul Vasile, să te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint. Astfel, vei fi curat și sănătos în tot anul. În schimb, dacă dormi de Sfântul Vasile, riști să fii leneș tot anul.
Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.
Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.
Tot în ziua de Sfântul Vasile se spune că e bine să se bea mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.
Alte superstiţii sunt legate de vreme. Potrivit tradiţiei populare, cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.
Tradiţia populară mai spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.
Tradiția colindatului cu sorcova
Una dintre cele mai frumoase tradiții ale zilei de 1 ianuarie este colindatul cu sorcova.
Legenda spune că Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea o zi de prăznuire, iar Domnul i-a oferit cea dintâi zi a Anului Nou. Bucuros, ierarhul a luat un clopoțel, i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aici provine obiceiul de a ura în prima zi a anului.
La început, sorcova era confecționată din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi precum măr, păr, vișin, prun sau trandafir. Aceste crenguțe erau tăiate și puse în apă să înmugurească și să înflorească până în ziua de Sfântul Andrei sau de Moș Nicolae. Cu timpul, sorcova a evoluat, devenind o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, beteală și un fir de busuioc în vârf. În prezent, în mai multe zone din țară, la sorcovă se atașează și un clopoțel.
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special la cunoscuți, urându-le viață lungă, sănătate și prosperitate. În timpul uratului, aceștia ating ritmic cu sorcova ușa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru.
După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an ca un obiect sfânt, agățată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Un alt obicei important este Dezlegarea Anului, practicat de grupuri mici sau cete de feciori care colindă pe ulițe.
Vacarmul pe care îl fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forțelor malefice precum seceta, tăciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei.
Rugăciunea făcătoare de minuni, către Sfântul Vasile cel Mare. Îndeplinește cele mai mari dorințe