MENIU

Ce riscă Ionel Ganea după moartea fiului său? Avocat: „Se va ține cont că tatăl se afla la volan!”

Momente cumplite pentru fostul fotbalist Ionel Ganea. După moartea fiului său de doar doi ani din cauza accidentului provocat chiar de atacant, avocații vorbesc despre posibilele sancțiuni pe care acesta le-ar putea primi.

Ionel Ganea ar putea fi condamnat la un an de închisoare cu suspendare, chiar dacă pentru ucidere din culpă pedeapsa, în mod normal, este între doi și șapte ani de închisoare.

 Potrivit specialiștilor, cel mai probabil, Ionel Ganea nu va fi judecat, citez, ”robotic”, ci se va ține cont de faptul că el era la volan in timpul accidentului din cauza căruia copilul a decedat.

Băiatul de 2 ani a murit la o lună de la accident

La o lună de la accidentul cumplit, copilul de doi ani al fostului atacant a murit în spital. Ionel Ganea a intrat cu mașina într-un autovehicul staționat pe șosea, în județul Brașov, iar copilul său, aflat pe scaunul din față, neasigurat, a suferit atunci răni grave. A fost operat de mai multe ori de către medici, a fost în comă indusă, însă în cele din urmă nu a mai putut fi salvat.

Potrivit avocaților, Ionel Ganea nu va fi judecat ”robotic”, ci se va ține cont de faptul că tatăl se afla la volan atunci când s-a produs accidentul cumplit.

„Sigur că legea va ține cont că tatăl era la volan. (...) Cu siguranță se va ține cont și probabil va fi o pedeapsă absolut minimală. Fiind reglementată între doi și șapte ani, probabil că va fi cu recunoaștere și o să-i dea un an de zile cu suspendare”, a declarat un avocat.

Asta, chiar dacă pentru ucidere din culpă pedeapsa, în mod normal, este cuprinsă între doi și șapte ani de închisoare, a mai explicat avocatul.

Între timp, George Ganea, fiul cel mare al lui Ionel Ganea, a transmis un mesaj emoționant după moartea fratelui său mai mic.

„De când ai venit pe lume, tatăl nostru și mama ta Monica au fost cei mai fericiți. Din prima zi, de când te-ai născut, au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce au avut ei mai bun. (...) vă rog, nu-i mai judecați pentru că doar Dumnezeu poate face asta”, a scris tânărul pe Instagram.