MENIU

Ce poți să faci cu borcanele goale din casă. Trucurile simple și eficiente care îți vor face viața mai ușoară

Ce poți să faci cu borcanele goale din casă

Fiecare gospodină are în casă câteva borcane goale care zac uitate pe un raft din debara. De cele mai multe ori, după ce sunt păstrate fără un scop anume, ajung să fie aruncate la gunoi, însă, cu puțină imaginație ele se pot transforma în elemente decorative care vor da un aer boem casei tale. Iată ce poți să faci cu borcanele goale din casă.

Potrivit specialiștilor, borcanul de sticlă este ideal pentru a crea un organizator simplu și elegant. În baie, îl poți folosi pentru depozitarea dischetelor demachiante, bețișoarelor de urechi sau periuțelor de dinți. Pe birou, devine rapid un suport practic pentru pixuri, pensule de machiaj sau mici obiecte de papetărie. Alege un borcan cu formă estetică, adaugă o panglică decorativă sau un strat de vopsea mată, și vei obține un obiect chic, personalizat și zero waste.

De asemenea, trebuie să știi că ransformarea borcanelor în lumânări handmade este un trend tot mai popular. Adaugă ceară, un fitil și câteva picături de ulei esențial, iar în câteva minute ai creat o lumânare parfumată, perfectă pentru serile relaxante. În plus, borcanele mai mari pot fi folosite și ca mini-ghivece pentru busuioc, mentă sau cimbru – ideale de ținut pe pervazul din bucătărie. Sunt practice, frumoase și îți oferă acces rapid la ierburi proaspete.

În ultimii ani, borcanele goale au devenit simbolul unui stil de viață sustenabil. Fie că le transformi în decorațiuni rustice pentru evenimente, fie că le reutilizezi pentru depozitarea alimentelor în locul plasticului, ele contribuie la reducerea risipei și oferă un aer vintage și natural oricărui spațiu.

Așadar, înainte să arunci un borcan gol, întreabă-te dacă nu cumva poți să-l reinventezi. Ai deja un mic tezaur în casă, care așteaptă doar puțină creativitate pentru a deveni util din nou, potrivit sursei. 

Mai multe articole despre:
trucuri borcane goale casa