MENIU

Ce este amigdala cerebrală și cum te ajută în situații-limită

Amigdala cerebrală

Stările conflictuale fac ravagii asupra creierului nostru. El este programat să fugă atunci când se simte în pericol, însă realitatea este că nu o poți lua la sănătoasa de fiecare dată când te simți amenințat. Fuga poate fi o soluție în cazuri extreme, însă de cele mai multe ori trebuie să luptăm cu acest instinct primar, care este automat și inconștient.

Amigdala face parte din sistemul limbic al creierului, care este responsabil pentru procesarea emoțiilor, inclusiv detectarea fricii și pregătirea corpului nostru pentru un răspuns de urgență.
Răspunsul „luptă sau fugi" - cum funcționează amigdala cerebrală

Când organismul nostru percepe o amenințare, amigdala trage alarma, eliberând o mulțime de substanțe chimice în organism. Hormoni de stres precum adrenalina și cortizolul inundă sistemul nostru, pregătindu-ne pentru răspunsul de „luptă sau fugă".

Atunci când se eliberează hormonii de stres, vom observa în corpul nostru mai multe schimbări fizice, precum: puls accelerat, respirație superficială și mai rapidă sau transpirația palmelor. De asemenea, ne tremură vocea, ni se înmoaie picioarele și avem o senzație ciudată în abdomen. Este posibil să ne înroșim la față și să simțim că ni se pune un nod în gât. Deși neplăcute, aceste senzații sunt menite să ne ajute să trecem la acțiune.

Totodată, amigdala închide imediat calea neurală către cortexul nostru prefrontal, devenind dintr-odată dezorientați. În acel moment, nu mai putem lua decizii și nu mai putem gândi în mai multe perspective.

De obicei, atunci când creierul nu se simte amenințat, poate analiza o situație din mai multe perspective și poate ajunge la o concluzie rațională, însă atunci când se declanșează răspunsul „luptă sau fugi", singura perspectivă este cea care îl face să se simtă în siguranță, și anume cea în care el are dreptate și ceilalți greșesc.

În această situație, creierul este în stare de alertă și înțelege doar ce-i transmite amigdala: „Pericol, reacționează. Pericol, protejează. Pericol, acționează."

Mai multe pe Diva Hair

Mai multe articole despre:
Joe Biden