MENIU

Ce e o tornadă de foc și cât de distructivă e

Tornadele de foc sunt fenomene rar întâlnite care chiar dacă durează doar câteva minute pot lăsa în urmă un dezastru imens. Descoperă cât de periculoase sunt tornadele de foc și cum se formează.

O astfel de tornadă a fost văzută și în orașul Blythe, California, lângă Râul Colorado. Martorii spun că au văzut mai întâi doar un foc mic, spontan, al vegetației, după care acesta s-a transformat într-o veritabilă tornadă. Aceasta s-a mutat ulterior în apă și s-a transformat într-o trombă de apă.

Cum se formează o tornadă de foc

O tornadă de foc ia naştere de obicei în timpul unor incendii de vegetaţie. Rafelele de vânt se rotesc în jurul unei flăcări, pe care o alimentează cu oxigen, astfel ia naştere un vârtej de foc care se ridică rapid și se transformă într-o coloană.

Pe măsură ce coloana se învârte acesta atrage scântei și deșeuri, rezultând astfe o tornadă de foc care poate ajunge și până la zece metri înălțime.

De asemenea, tornadele de foc se mișcă foarte rapid și ajung să aibă temperaturi și de 1.100 de grade Celsius. De exemplu, în ziua în care tornada de foc s-a format în Blythe, temperaturile de afară ajunseseră la 43 de grade Celsius, iar vântul bătea cu 32 de kilometri pe oră.

Tornadele de foc au lovit și România în comunele Cuca din Galați, în localitatea Topolog din Tulcea, în localitatea Alexandria din Teleorman, în localitatea Nimăiești din Bihor și în apropiere de Cetatea Histria din Constanța. Din fericire acestea nu au produs pagube.

Însă, în anul 2016 o astfel de tornadă a făcut dezastru în comuna Niculițel din Tulcea - a distrus case, a doborât copaci și a smuls mai multe acoperișuri.

În mod normal tornadele de foc nu sunt specifice zonelor noastre, însă din cauza încălzirii globale acestea au ajuns să fie un fenomen foarte des întâlnit și la noi în țară.

Sursa

Mai multe articole despre:
tornadă fenomen meteo tornadă de foc