MENIU

Ce a dezvăluit autopsia despre decesul primei "supervedete" de la Bollywood

Investigatorii din Dubai au închis marţi ancheta deschisă în cazul morţii vedetei de la Bollywood Sridevi Kapoor şi au predat corpul acesteia rudelor, informează DPA.

Corpul actriţei a fost îmbălsămat şi va fi transferat cu avionul la Mumbai pentru incinerarea sa, prevăzută în următoarele câteva zile.

Actriţa de 54 de ani, cunoscută simplu sub numele de "Sridevi", a murit sămbătă în Dubai, unde participa la o nuntă de familie.

Un raport post-mortem a precizat că actriţa a murit din cauza înecării accidentale în baia apartamentului ei de hotel, după ce şi-a pierdut cunoştinţa.

"Procuratura publică din Dubai a aprobat predarea corpului actriţei indiene Sridevi familiei sale, după finalizarea unei anchete cuprinzătoare privind circumstanţele morţii sale",a indicat pe Twitter biroul de presă al guvernului din Dubai.

Procuratura din Dubai a subliniat totodată că "toate procedurile obişnuite urmate în astfel de cazuri au fost finalizate", iar "cazul a fost închis".

Moartea bruscă a actriţei a şocat industria cinematografică indiană şi milioanele de fani din India şi din întreaga lume. Mass-media au speculat că devreme ce corpul actriţei este aşteptat să ajungă la Mumbai la sfârşitul zilei de marţi, înmormântarea acesteia va avea loc probabil miercuri.

Sridevi a apărut filme jucate în limbile tamilă, telugu, malayalam şi kannada înainte de a-şi face debutul la Bollywood în 1978.

Actriţa a fost căsătorită cu producătorul de film Boney Kapoor cu care a avut două fiice.

Mai multe articole despre:
Bollywood sridevi sridevi kapoor