MENIU

Caz șocant, în Botoșani! Câine de luptă, dresat să ucidă animale și filmat

Caz șocant, în Botoșani! Câine de luptă, dresat să ucidă animale și filmat

Un câine de luptă din rasa Amstaff ar fi fost dresat să ucidă aminale. O arată un filmuleț unde vedem că o familie i-a adus patrupedului o pisică pe care să o atace. Cei doi copii și mama lor sunt cercetați acum de oamenii legii după scenele pline de cruzime. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Scenele de groază au fost filmate chiar de cei doi frați și mama lor. Pe înregistrare se aude cum unul dintre ei îndeamnă câinele de luptă să atace o pisică.

Imaginile au ajuns pe mâna unei asociații pentru protecția animalelor, care a depus plângere la poliție.

Iar fapta pare să nu fie singulară, susțin vecinii familiei. Episoade de acest fel s-ar mai fi petrecut în curtea acestora. La fel de grav este că filmulețele ar fi fost distribuite unor copii din localitate. 

Imediat după sesizare, polițiștii au mers acasă la familie. Au găsit aici câinele care, deși face parte dintr-o rasă periculoasă, nu era înregistrat nici la poliție și nici la Direcția Sanitară Veterinară.

Totodată, în acest caz au fost audiați martorii. Urmează și membrii familiei. Pe fir a intrat și Protecția Copilului, având în vedere că unul dintre frați este minor. 

Mai multe articole despre: