MENIU

Caz de dispariţie redeschis: la fel de controversat ca şi al Elodiei. Implicat, un poliţist

O anchetă care a mers la turaţie mică timp de 10 ani este pusă din nou în mişcare de un al patrulea procuror de caz, care a adunat deja dovezi pentru a stabili dacă Andreea Simona Şimon, dispărută la vârsta de 9 ani, a fost sau nu ucisă de poliţistul Tiberiu Burcuţă.

În 2005, o copilă de 9 ani din Miercurea Ciuc dispărea subit, iar principalul suspect în acest caz devenea un poliţist, ca şi în cazul Elodiei. Andreea Simona Şimon a intrat parcă în pământ după ce mama ei a trimis-o la magazin să cumpere apă şi chibrituri.

Suspect a devenit imediat poliţistul Tiberiu Burcuţă, fostul iubit al mamei ei, cel care s-a şi întâlnit pe stradă cu ea în acea noapte şi chiar a declarat că a condus-o jumătate de drum, după care s-ar fi despărţit.

După 10 ani de la această misterioasă dispariţie, recent, dosarul a fost scos din nou din sertarele procurorilor, iar spiritele s-au agitat.

“Burcuţă merge aproape în fiecare zi la biserică, l-am văzut şi la 12 noaptea, că se duce şi se roagă. Când a fost ultima oară reconstituirea se făcea că nu mai ţine minte nimic din ziua în care a condus-o acasă pe Andreea. I-a explicat procurorului că se simte intimidat”, ne-a declarat Ioana Munteanu, mama copilei, pentru libertatea.ro.

Dosarul a ajuns recent pe mâna unei alte echipe de anchetatori, care vrea să facă lumină în acest caz.

“S-a schimbat din nou procurorul şi am fost chemaţi la detectorul de minciuni toţi din familie, dar şi Burcuţă. Nouă ne-a spus la final că totul e ok, dar nu ştim care este rezultatul în cazul lui, dacă a spus adevărul. Tot la Parchet am fost pusă să ascult vocea unui bărbat care a sunat la 112 şi a spus: «N-o mai căutaţi pe Simona, este moartă». Era o voce de bărbat cu un uşor accent maghiar, însă eu nu am putut să recunosc cine e, iar apelul s-a dat de la un telefon public”, a mai spus mama fetei.

Mama se gândeşte în fiecare zi la fata ei. Acum, Andreea ar fi trebuit să termine liceul.

“Mă rog să fie în viaţă. Aş fi vrut să mă duc la absolvirea ei de liceu, să o văd pe Andreea, dar eu nu pot decât să-mi imaginez cum arată ea acum. Trebuie să mă ţin tare pentru celelalte două surioare mai mici ale ei”, spune Ioana Munteanu.

Oricine are informaţii despre Andreea este rugat să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie.

Aşa ar arăta fata dispărută astăzi, la 10 ani după dispariţie. Portretul robot a fost realizat de un artist criminalist, la începutul lui 2015.