MENIU

Cătălin Predoiu, mulțumit după 6 luni la Justiție: „Obiective îndeplinite 100%, inclusiv desființarea SIIJ” - Replică după acuzațiile foștilor miniștri

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției Foto: Inquam Photos/George Călin

Ministrul Justiției - Cătălin Predoiu a anunțat că au fost bifate toate obiectivele în primele 6 luni de mandat, principalul fiind desființarea Secției Speciale, ce „trena de patru ani”. Cătălin Predoiu a vorbit la bilanțul mandatului său și de acuzațiile „nedrepte” din partea foștilor șefi de la justiție de dinaintea sa.

„Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obiectivele din programul de guvernare şi din planurile guvernamentale legislative în proporţie de 100%. (...) Am acţionat pe trei direcţii principale majore ale acestor obiective. Prima a fost rezolvarea unei probleme majore în justiţie şi în societatea românească prin tensiunile pe care le-a indus în spaţiul public, o problemă care trena de patru ani de zile, o problemă pe care au încercat să o rezolve alte două partide, o problemă în faţa căreia trei proiecte de lege anterioare au eşuat, topindu-se în Parlament, neîntrunind nici consensul sistemului judiciar şi nici voturile necesare în Parlament. E vorba de desfiinţarea Secţiei speciale", a declarat Cătălin Predoiu, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, desfăşurată la Poiana Braşov, unde a prezentat un bilanţ al celor şase luni de guvernare, potrivit Agerpres.

El a spus că la îndeplinirea acestui obiectiv a fost vorba de "a debloca sistemul judiciar, de a garanta independenţa judecătorilor şi de a asigura o relativă normalitate în sânul magistraturii", lucru care a necesitat foarte multe discuţii pentru a găsi o formulă echilibrată, corectă, "în linie cu spiritul PNL".

"O a doua direcţie în care am acţionat a fost aceea a conturării unui cadru strategic în justiţie. Sunt foarte multe nemulţumiri legate de justiţie şi foarte multe dintre acestea, la rândul lor, sunt întemeiate. Una dintre explicaţiile pentru care sistemul judiciar nu a performat în anii precedenţi a fost aceea că i-a lipsit un cadru strategic, o viziune, un plan. (...) Aceste lucruri au lipsit şi ne-am concentrat asupra lor. Guvernul a adoptat, în această perioadă, trei strategii majore: una privind combaterea traficului de persoane şi a crimei organizate - esenţială pentru securitatea cetăţeanului, una pentru combaterea corupţiei - cerută în Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi o strategie în sine a dezvoltării întreg sistemului judiciar în următorii ani", a adăugat Predoiu.

"Am deblocat toate proiectele de investiţii, am inaugurat recent un sediu de judecătorie la Rădăuţi, proiect început în urmă cu ani de zile, într-un mandat anterior. Avem alte proiecte în derulare la Horezu - Vâlcea, la Carei - Satu Mare, la Calafat - Dolj, la Târgu Neamţ, la Costeşti în Argeş şi multe altele care însumează zeci de milioane de euro", a menţionat Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiției a vorbit și despre acuzațiile aduse de foșii miniștri.

"Cel mai ironic este că multe dintre aceste critici şi acuzaţii vin din partea unor foşti decidenţi, care s-au aflat la butoanele Ministerului Justiţiei, s-au aflat la guvernare şi care au lăsat o agendă exact cum au găsit-o atunci când au preluat ministerul respectiv. Zero proiecte, zero realizări. Noi am reluat totul de la zero, tot ce am lăsat în 2020. (...) Voi aplica în continuare un lucru pe care l-am învăţat de la dumneavoastră: să iau cărămizile cu care se aruncă în mine şi să construiesc cu ele proiecte pentru oameni", a mai spus Cătălin Predoiu.