Cât vor plăti bucureștenii în plus la apă caldă și căldură după majorarea TVA? Calculul făcut de Termoenergetica, în funcție de consum
Facturile pentru apă caldă și încălzire ale locuitorilor Capitalei vor suferi creșteri începând cu consumul aferent lunii august, ca urmare a majorării cotei standard de TVA de la 19% la 21%, precum și a celei reduse, pentru sezonul rece, care a crescut de la 5% la 11%.
Specialiștii de la Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) au realizat pentru Mediafax o analiză detaliată cu privire la impactul acestei majorări asupra bugetelor familiilor racordate la sistemul centralizat de termoficare, atât în lunile mai calde, cât și în cele de iarnă.
Ce înseamnă majorarea TVA pentru un apartament cu consum mediu în timpul verii?
Reprezentanții Termoenergetica au precizat că în sezonul cald facturile rămân relativ mici, deoarece energia termică este utilizată aproape exclusiv pentru încălzirea apei calde menajere. Temperatura ridicată a apei reci din rețea reduce consumul de energie pentru încălzire, iar astfel impactul creșterii TVA asupra valorii facturilor este nesemnificativ.
Pentru a exemplifica, specialiștii CMTEB au luat în calcul factura tipică pentru luna iulie 2025, pentru un apartament mediu cu două camere, locuit de trei persoane și un consum de 0,087 MWh de energie termică. Astfel, costurile sunt următoarele:
-
Valoare factură cu TVA 19%: 29,38 lei (tariful MWh: 337,66 lei)
Valoare factură cu TVA 21%: 29,87 lei (tariful MWh: 343,34 lei)
Diferența rezultată este de doar 0,49 lei în plus față de luna precedentă, o sumă aproape insesizabilă pentru majoritatea consumatorilor.
Impactul majorării TVA în sezonul rece: cât cresc facturile la căldură?
Situația se schimbă semnificativ în sezonul rece, când necesarul de energie pentru încălzire este mult mai mare, iar influența majorării TVA devine mai evidentă. Pentru luna decembrie 2024, Termoenergetica a estimat creșteri notabile pentru două tipuri de apartamente:
Pentru un apartament convențional cu 2 camere, locuit de trei persoane, consumul mediu fiind 1,088 MWh:
Factură cu TVA 5%: 324,16 lei
Factură cu TVA 11%: 342,67 lei
Diferența: 18,51 lei în plus
Pentru un apartament mai mare, cu 4 camere și patru persoane, consumul de 1,476 MWh conduce către următoarele valori:
Factură cu TVA 5%: 439,76 lei
Factură cu TVA 11%: 464,57 lei
Diferența: 24,81 lei în plus
„În concluzie, în lunile de vară, impactul creșterii TVA este aproape insesizabil, sub un leu pentru fiecare factură în cazul unui apartament tipic, în timp ce în lunile de iarnă, diferențele sunt mai vizibile, dar rămân moderate, de ordinul câtorva lei în funcție de consum și dimensiunea locuinței”, a explicat Termoenergetica.
Prețurile din magazine vor exploda până la finalul anului. Avertisment sumbru pentru români