MENIU

Carambol cu trei mașini, în Suceava. O persoană a fost rănită

Accident rutier

O persoană a fost rănită după ce un accident s-a produs, sâmbătă, între trei mașini, pe DN 2E Fălticeni-Gura Humorului, în județul Suceava.

Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic.

„Pe DN 2E Fălticeni-Gura Humorului, la kilometrul 6+500 de metri, în apropierea localității Cornu Luncii, județul Suceava, s-a produs un accident rutier între trei autoturisme, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane, ce a fost transportată la spital”, transmite sursa citată.

Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri până la extragerea mașinilor de pe carosabil.

Se estimează reluarea normală a circulației în jurul orei 13:00.

Mai multe articole despre:
carambol suceava falticeni