"Cancerul nu e o boală - este o reacţie disperată a organismului"
Profesor de sport, antrenor de fitness şi culturism, Adrian Radu a văzut moartea cu ochii. A fost lovit de cumplita boală a secolului şi, întrucât medicina nu mai putea să-l ajute, a pornit de unul singur un război total împotriva cancerului. O luptă care a durat câţiva ani şi s-a încheiat cu o victorie binemeritată.
Semnele bolii
- Când a început coşmarul dvs.?
- În 1997. Antrenam şi practicam personal culturismul, atinsesem o greutate corporală de 82 de kilograme, eram numai muşchi, fără pic de grăsime, când, dintr-o dată, am început să slăbesc accelerat. În condiţiile în care mâncam foarte mult, excesiv chiar, am pierdut şapte kilograme într-o lună şi jumătate. Am apelat la soţia unui prieten, doctoriţă la Spitalul Universitar. Cu toate că eram fumător, radiografia pulmonară a fost în ordine, în schimb, din analizele de sânge se vedea clar că există ceva de natură infecţioasă. Dar ce anume? Până la urmă, m-am stabilizat cumva pe la 75 de kilograme.
În 1999, aveam scaune cu sânge şi dureri abdominale, însă le-am pus pe seama hemoroizilor. Foarte mulţi din cei ce practică culturismul sunt ameninţaţi de hemoroizi, din cauza durităţii efortului fizic, a ridicării greutăţilor şi a regimului alimentar hiperproteic, sărac în fibre - iar eu nu reprezentam o excepţie. Venea la sală şi un student în anul patru la Medicină, un tânăr deosebit de studios. I-a atras atenţia faptul că aveam un aspect ciudat, o paloare stranie, tegumentele aproape albe şi m-a întrebat ce se întâmplă cu mine. După ceea ce i-am relatat, mi-a spus: "Nu vreau să te sperii, dar aşa cum îmi descrii tu scaunul, ar putea fi tumori pe colon. E mai bine să verifici". Am optat deocamdată pentru o metodă de investigaţie neinvazivă: RMN. Astfel am aflat că ansele intestinale nu arătau deloc bine şi că unul dintre ganglionii din abdomen, care în mod normal ar fi trebuit să măsoare 3-4 milimetri, avea mărimea unei portocale. Asta indica fără dubiu o infecţie majoră. Părerea medicului, citez: "Trebuie să te desfacă cineva".
Cum perspectiva de a fi demontat ca o maşinărie nu mi-a surâs, am început să caut tratamente complementare pentru infecţiile intestinale, am luat probiotice şi prebiotice, vitamine - în special B-uri - şi am băut ceaiuri de plante. Durerile abdominale au cedat, însă pierdeam din ce în ce mai mult în greutate. În trei luni, coborâsem la 62 de kilograme. Am discutat cu o doctoriţă, care mi-a propus un tranzit cu bariu. Colonul meu era plin de excrescenţe, unele din ele foarte mari. Evident, de acolo proveneau sângerările. Verdictul: "Nu ştiu ce este, dar nu e în regulă". Era limpede că nu mai puteam evita colonoscopia şi m-am adresat unei autorităţi în materie: profesorului Oproiu. El mi-a găsit intestinul gros încărcat de polipi, pe segmentul transversal aveam unul enorm, de peste zece centimetri, care obtura colonul aproape complet, lăsând doar un spaţiu liber de un milimetru şi jumătate. Timp de două săptămâni, am aşteptat cu inima la gură rezultatul biopsiei, de altfel previzibil: ţesut normal, ţesut malign şi celule nediferenţiate. Într-un cuvânt, cancer.
Am avut o discuţie decisivă cu profesorul Oproiu. Chimioterapia şi razele nu intrau în discuţie, în cazul meu. Urma să mi se scoată intestinul gros şi o porţiune din cel subţire. Am vrut să ştiu când mi se va face colonoplastia, la care el m-a privit lung şi mi-a spus că n-aveau din ce să-mi reconstruiască intestinul. Adică, trebuia să mă chinui cu un anus contra naturii, până la sfârşitul zilelor mele. Mi s-a părut inacceptabil.
Citește articolul integral pe formula-as.ro.